În urma numărului mare de cereri de bilete pentru concertul pe care Shakira îl va susține pe 7 mai 2011 în Piața Constituției, organizatorii au regândit planul locației astfel încât alte 500 de persoane să poată vedea show-ul din zona Gazonului A.
Biletele rămase disponibile, inclusiv cele suplimentate pot fi cumpărate prin rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului și The Ark, precum și de la casele de bilete amplasate în Piața Constituției, pe fiecare dintre cele două căi principale de acces.
Accesul la concertul divei columbiene se va face de la ora 17:00. Cei care dețin bilet în sectoarele A, C, E, F, I (prima categorie, Golden VIP) sau K, L, M, N (cea de a doua categorie), le este recomandat să folosească intrarea dinspre Calea 13 Septembrie, iar celor care au loc în sectoarele B, D, G, H, J din prima categorie, respectiv O, P, Q, R din cea de a doua categorie, le este recomandat să folosească intrarea dinspre Bd. Națiunile Unite.
În zona de concert nu va fi permis accesul cu: sticle, bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve sau alte alimente, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, scaune, arme, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil) sau aparate de înregistrare audio-video.
Concertul este organizat de Emagic și va fi deschis de Smiley și Bosquito.




















































