James “Munky” Shaffer, chitaristul formaţiei americane Korn, a dat de curând un interviu în care întrebat ce planuri are trupa pentru viitor, a raspuns:
“Avem deja trei piese pentru următorul album. Sunt piese compuse acum câteva luni pe care le avem înregistrate în fază de demo. Sunt diferite, poate mai experimentale însă nu vreau să ofer prea multe detalii. Cred că este un pas înainte pe care îl vom înregistra în aprilie pentru ca apoi să-l putem defini.”
Prin "Korn III - Remember Who You Are", albumul lansat pe 13 iulie 2010, rockerii s-au întors la origini. Discul are în componenţă 11 piese şi a fost produs de Ross Robinson, cel cu care americanii au ales să lucreze şi la primele două albume. Toboşarul cu care au înregistrat a fost Ray Luzier, membru permanent în trupă încă din aprilie 2009.
Albumul nu prezintă schimbări majore de sound, fiind o continuare a materialului din 2007, însă trupa are pe lângă temele și riffurile familiare și aceea sclipire de geniu cu care și-au obișnuit fanii.

















































