Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Trei decenii fără John Lennon VIDEO

Publicat

pe

The-Beatles
The-Beatles

the-beatlesAstăzi se împlinesc 30 de ani de la moartea liderului trupei Beatles, John Lennon.

Pe data de 8 decembrie 1980, în jurul orei 22:50, Lennon a fost împuşcat de patru ori chiar în faţa locuinţei sale. In exact aceeaşi zi, acesta i-a dăruit celui care urma să-i curme viaţa, Mark David Chapman, o carte împreună cu un autograf.

Artistul a fost dus de urgenţă la spitalul Roosevelt, însă a decedat la ora 11:07.

John Winston Lennon a fost membru fondator Beatles, iar alături de colegii săi de trupă: Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr a urcat pe cele mai înalte culmi ale creaţiei muzicale.

Intre anii 1960 şi 1970, Beatles a devenit cea mai bună şi mai iubită formaţie din lume. Au debutat la Liverpool, au trecut prin Hamburg, pentru ca mai apoi să cucerească America.

După 1970, cei patru artişti au ales să meargă pe drumuri separate. John Lennon s-a întâlnit cu Yoko Ono şi au scos împreună un album intitulat John Lennon/Plastic Ono Band.

Componenţii Beatles, atât cei vii cât şi cei trecuţi în nefiinţă, se vor reuni anul viitor pentru un concert graţie unei tehnologii inovatoare. Mai multe detalii despre concert găsiţi aici.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică și film

Cele patru filme despre The Beatles prind viață; vezi primele imagini cu actorii care îi joacă pe The Fab Four

"The Beatles - A Four Film Cinematographic Event" a dezvăluit oficial primele imagini cu cei patru protagoniști: Paul Mescal în rolul lui Paul McCartney, Harris Dickinson drept John Lennon, Joseph Quinn ca George Harrison și Barry Keoghan în rolul lui Ringo Starr.

Publicat

pe

Distribuție filme The Beatles regizate de Sam Mendes
Distribuție filme The Beatles regizate de Sam Mendes │ FOTO: Sony Pictures / John Russo www.facebook.com

Fotografiile au fost făcute publice prin intermediul unor cărți poștale distribuite la Liverpool Institute for Performing Arts, o școală co-fondată de Paul McCartney. Cărțile poștale au ajuns și în alte locații emblematice dedicate trupei Beatles: în Liverpool, la casa lui John Lennon din copilărie; Hamburg (Monumentul Beatles, Cavern Club, Kaiserkeller și The Star-Club); New York (Strawberry Field în Central Park, Universitatea din New York, Universitatea Columbia și în diverse magazine muzicale, magazine de haine vintage, cafenele și baruri); Tokyo (Abbey Road Live, Tower Records în Shibuya, Broadway Diner în Yoyogi, Tsutaya și The Capital Hotel Tokyo).

Cele patru filme, toate regizate de Sam Mendes, se concentrează pe perspectiva fiecărui membru The Beatles în parte, și vor fi lansate în cinematografe în aprilie 2028 de Sony Pictures. Este prima dată când artiștii și urmașii lor au cedat drepturile muzicale și de filmare pentru un lungmetraj despre legendarii muzicieni.

Distribuția filmelor The Beatles îi mai include pe Saoirse Ronan (Lindei McCartney), James Norton (Brian Epstein), Mia McKenna-Bruce (Maureen Starkey), Anna Sawai (Yoko Ono), Aimee Lou Wood (Pattie Boyd), Harry Lloyd (George Martin), David Morrissey (Jim McCartney), Leanne Best (Mimi Smith), Bobby Schofield (Neil Aspinall), Daniel Hoffmann-Gill (Mal Evans), Arthur Darvill (Derek Taylor) și Adam Pally (Allen Klein).

FOTO: Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event"

Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event"

Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event" │ FOTO: Sony Pictures www.facebook.com

Citește în continuare

Trending