Un nou album Guns N' Roses este pe drum. Demo-urile sunt pregătite, mai trebuie doar ca toți membrii să se pună de acord și să le aleagă pe cele potrivite pentru finalizare.

"În acest moment există foarte mult material la care am lucrat. Acum e vorba doar despre a avea disciplina necesară pentru a tria și finaliza", a spus Slash într-un interviu pentru Guitar World Magazine.

Chitaristul a ținut să menționeze și care ar fi opreliștile.

"Treaba cu Guns e că, din experiența mea, nu prea poți plănui în avans. Nu prea poți să te așezi și să spui: <Ne vom rezerva acest timp și vom face asta>. De fiecare dată când am făcut asta, toate planurile s-au năruit", a mărturisit Slash.

Cu toate aceastea, lansarea este iminentă. Slash este convins că albumul va fi gata, doar că nu poate estima cât va mai dura.

"Albumul vine. Știu că e pe drum, pentru că toată lumea se gândește la asta. Doar că se va întâmpla atunci când va veni momentul", a concluzionat chitaristul.

Slash lucrează în paralel și la un album solo. În luna septembrie aflam că cel de-al cincile album era deja tras în studio. Procesul de lucru a fost împărțit între Los Angeles și Florida, iar producătorul “Elvis” Baskette a supravegheat sesiunile. Discul este așteptat, însă, abia în 2027. Mai multe detalii găsiți pe InfoMusic.

Guns N' Roses a luat naştere în anul 1985 la Los Angeles, inițial formată din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler şi Izzy Stradlin. De-a lungul anilor, trupa a trecut prin numeroase schimbări de componență, ultima petrecându-se chiar anul acesta. În martie, Frank Ferrer, cel mai longeviv baterist din componența Guns, părăsea formația. Printr-un comunicat de presă, trupa a confirmat că despărțirea de Ferrer a fost una amiabilă.

După vizitele din 2010 și 2012, trupa Guns N' Roses a vizitat din nou România în vara lui 2023, cu ocazia turneului "We're F'N' Back!". Evenimentul i-a adus pe scenă pe Axl Rose, Slash și Duff McKagan, artiștii concertând pentru prima oară în această formulă de la turneul "Use Your Illusion Tour" (1993). Vezi aici galeria de poze de la concertul Guns N' Roses din urmă cu doi ani.

La aproape două luni de la moartea lui Ozzy Osbourne, MTV adaugă încă un moment emoționant în arhiva cu amintiri a fanilor și apropiaților regretatului vocalist. La gala Video Music Awards de pe 7 septembrie, Steven Tyler și YUNGBLUD au pus în scenă un medley demn de aplauzele iubitorilor de rock și metal. Alături de ai au fost și Joe Perry și Nuno Bettencourt și toți cei prezenți în sală la UBS Arena din New York.

"M-au rugat să-ți aduc un omagiu duminică, la gala VMA. Voi face tot posibilul să te fac mândru, Oz. Urmărește-mă de acolo, de sus. Te iubesc pentru totdeauna", scria Yungblud pe Instagram înainte de gala MTV, într-o postare ce includea și cele două poze alături de Ozzy, făcute la ultimul său concert, Back to the Beginning.

Momentul in memoriam Ozzy Osbourne a inclus fragmente din piesele emblemă "Crazy Train", "Changes" și "Mama, I'm Coming Home". "Cel mai cool moment de la VMA din ultimii 25 de ani", aprecia unul dintre fanii lui Ozzy într-un comentariu la clipul de pe YouTube, altcineva adăugând: "Yungblud îmi dă speranță că această generație va reînsufleți spiritul rock".

VIDEO: Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD & Nuno Bettencourt - Ozzy Tribute Medley la MTV VMA 2025

Ozzy Osbourne a murit pe 22 iulie, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.

Gala MTV VMA 2025 a avut loc duminică seară, pe 7 septembrie, în New York. La eveniment au participat cele mai mari nume din industria muzicală. Printre artiștii care au susținut momente live pe scenă se numără Lady Gaga, Sabrina Carpenter, Mariah Carey și Ricky Martin.

Premiul pentru Piesa Anului a mers la Rose și Bruno Mars, pentru hitul "APT.". Lista câștigătorilor i-a inclus și pe Ariana Grande, Sabrina Carpenter, Lady Gaga, Alex Warren și Coldplay.

De la bun început, tonul e diferit. Serialul nu are răbdarea filmelor clasice de a construi suspansul lent, ci aruncă în fața publicului spectacolul întreg: xenomorphi, facehuggeri, cadavre, sânge și chiar noi specii de creaturi. Regizorii nu îți dau timp să respiri, iar asta îl apropie mai mult de adrenalina explozivă din Aliens (1986) decât de thrillerul claustrofobic al originalului. Asta înseamnă, pentru unii, mai puțină subtilitate, dar pentru alții – inclusiv pentru mine – o șansă de a vedea universul Alien filtrat prin ritmul alert al serialelor moderne.

Cinematografia: între realism și grotesc stilizat

E de apreciat atenția pentru decoruri și efecte speciale. Coridoarele navelor, lumina rece, modul în care camera insistă pe textura metalică sau pe fluidele organice care însoțesc fiecare atac al creaturilor – toate trimit direct la ADN-ul vizual al francizei. Niciun cadru nu pare ieftin sau reciclat, iar investițiile se simt. Mai mult, modul în care este filmată prăbușirea navei pe Terra aduce un aer de blockbuster hollywoodian, dar păstrează acea estetică industrială care a consacrat saga.

Serialul are însă și un aer mai “curat” decât filmele vechi. Dacă în 1979 Alien-ul se ascundea în umbre, aici monștrii sunt expuși, lumina îi dezvăluie în toată grotesca lor splendoare. Rezultatul este o experiență vizuală mai directă, mai crudă, dar care poate diminua misterul pentru cei obișnuiți cu suspansul clasic.

Actorii și personajele: copii în corpuri adulte și androizi cu suflet

Distribuția e variată, dar două personaje domină: Wendy, primul hibrid – copil transformat într-un corp sintetic adult – și androidul Kirsh, mentorul său rece, interpretat excelent de Timothy Olyphant. Olyphant are o autoritate naturală pe ecran, un amestec de carismă și rigiditate care îl face să fie memorabil chiar și în scenele mai puțin tensionate.

Wendy este cheia emoțională a poveștii. Serialul îți arată grozăviile prin ochii ei, prin inocența și fragilitatea unui copil prins într-un corp artificial. Asta dă serialului o notă de tragedie și de poezie sumbră, contrastând cu brutalitatea scenelor de acțiune. Tot aici apar și fricțiunile: mulți dintre cei aflați în poziții de putere – CEO adolescenți, echipe de salvare cu figuri tinere – pot părea neverosimili. Personal, îmi e greu să cred că un xenomorph ar putea fi intimidat de niște “liceeni” în armură, după ce am crescut cu Ripley și cu veteranii din filmele originale.

Sunetul și coloana sonoră: adevăratul motor al serialului

Dacă imaginea livrează spectacol, sunetul îl ridică la rang de experiență totală. Aici Alien: Earth își arată cel mai clar valoarea. Jeff Russo, cunoscut pentru Fargo și Star Trek: Discovery, semnează un soundtrack de aproape 90 de minute, împărțit în 27 de piese. E o muzică ce respiră universul Alien: teme atmosferice, corzi tensionate, bătăi metalice care amintesc de sunete mecanice, totul construit să creeze disconfort și anticipație. Piese precum “Wendy” sau “Xenomorph” nu sunt doar fundal, ci parte din poveste, amplificând frica și izolarea.

Dar adevărata lovitură o dau așa-numitele “needle-drops” – melodii iconice inserate strategic. Primul episod se încheie cu Black Sabbath – The Mob Rules, iar al doilea cu Tool – Stinkfist. Recunosc, aici sunt subiectiv: Tool e trupa mea preferată și apariția lor în universul Alien mi-a dat senzația că serialul respiră cu adevărat cultura rock, nu doar horrorul. Alegerea unor piese de la Nina Simone sau TV on the Radio arată că showrunnerii nu vor doar să bifeze scene șocante, ci să creeze o identitate sonoră diversă și puternică.

Sunetul ambiental e și el un personaj. Țiuiturile sintetice, respirația înfundată a soldaților în costume, ecoul coridoarelor metalice, toate sunt mixate la perfecție. De multe ori, am simțit că audio-ul transmite mai multă groază decât efectele vizuale. E acel tip de sound design care te face să tresari chiar și atunci când nu se întâmplă nimic pe ecran.

Episodul 3? Metallica cu "Wherever I May Roam"...

Un univers care respiră prin haos

Pe lângă spectacolul horror și intrigile corporatiste (cu adolescenți genii care controlează imperii tehnologice), serialul ridică întrebări despre identitate, conștiință și moralitate. Ce înseamnă să fii uman când corpul tău e artificial? Merită să supraviețuim cu orice preț? Și cât de departe pot merge corporațiile pentru profit? Toate acestea sunt teme recurente, dar filtrate aici prin energia și ritmul unui serial care nu are timp de filosofie lungă, ci aruncă repede întrebările și lasă spectatorul să le rumineze.

Pentru mine, Alien: Earth funcționează. Da, poate nu are suspansul lui Ridley Scott și nici umanitatea lui Ripley, dar oferă o experiență nouă: un SF de acțiune cu accente filosofice, un mix între Aliens și Westworld. E spectaculos vizual, are actori care se ridică peste așteptări și o coloană sonoră care merită ascultată și separat, pe Spotify.