Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Goran Bregovic, concert live în București

Publicat

pe

goranbregovic
goranbregovic

goranbregovic După ce în luna mai a acestui an a reușit la Zone Arena să facă lumea să danseze frenetic pe melodii de îmnormântare, Goran Bregovic, revine in această toamnă în București cu un nou concert. Vineri, 26 noiembrie 2010, va concerta la Sala Palatului începând cu orele 20.00 în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film DaKINO.

Goran Bregovic este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni est-europeni. Realizarea coloanelor sonore ale filmelor Vremea țiganilor, Arizona Dream şi Underground, regizate de Emir Kusturica, l-au făcut celebru. De-a lungul anilor Goran Bregovic a colaborat cu mari artişti, cu stiluri variate, proveniţi din diverse culturi: Iggy Pop, Ofra Haza, Cesaria Evora, Scott Walker, Sezen Aksu, George Dalaras fiind doar o parte dintre aceştia.

Alături de Goran, pe scenă vor urca şi membrii Wedding and Funeral Orchestra, orchestră cu care și-a început colaborarea în anul 1995. Compusă din suflători ţigani, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională, coarde şi cor bisericesc, Orchestra de nunţi şi înmormântări este recunoscută la nivel mondial pentru mixul de ritmuri şi acorduri ce scot în evidenţă frumuseţea culturilor din estul Europei.

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului internațional de film DaKINO se va desfașura în perioada 22-27 noiembrie 2010, la cinematografele Patria, Sala Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez la București si Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din cadrul Muzeului Țaranului Român.

Biletele la concertul Goran Bregovic din București sunt disponibile în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Sala Palatului și online pe www.eventim.ro. Prețul pe categorii: VIP - 200 lei, Cat I - 150 lei, Cat. II - 80 lei, Cat. III - 40 lei

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic deschid festivalul Sziget 2026

Sziget Festival revine în 2026 cu o ediție extinsă. Programat între 11 și 15 august 2026, evenimentul va avea o zi suplimentară, Day Zero, pe 10 august, în care Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic vor urca pe scenă.

Publicat

pe

Sziget Festival
Sziget Festival │ FOTO: PR

Anunțul privind această zi suplimentară a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, unde organizatorii au prezentat principalele noutăți ale ediției 2026. Festivalul va avea anul acesta un program artistic extins și headlineri precum Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr.

Ediția 2026 vine cu vești bune și pe partea de costuri pentru festivalieri: băuturile vor fi vândute la prețurile de anul trecut până la ora 18:00 în fiecare zi, iar berea va fi oferită la prețurile din 2024 în același interval. Inițiativa Budget-Friendly continuă, cu opțiuni de masă accesibile la aproape fiecare stand de mâncare.

Day Zero: întoarcerea la spiritul original Sziget Festival

Day Zero marchează un nou capitol pentru festival, care își reafirmă valorile fondatoare – libertatea de expresie, deschiderea culturală și independența artistică. Pe 10 august, vizitatorii sunt invitați într-o călătorie nostalgică prin cei 33 de ani de istorie ai festivalului, cu artiști legendari din edițiile anterioare și prețuri ale biletelor care reflectă spiritul trecutului. Faithless, Morcheeba și Goran Bregović cu Wedding and Funeral Orchestra sunt confirmați pentru această zi specială.

Headlinerii ediției 2026: Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr

Programul muzical al ediției 11–15 august îi aduce la Budapesta pe Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr, alături de o gamă largă de artiști din zona electronică și alternativă:

  • Peggy Gou, Underworld, Black Country, New Road, Richie Hawtin, Dom Dolla, Wolf Alice, Tash Sultana, Charlotte Cardin, Loyle Carner, Chet Faker, Boys Noize, Sub Focus, Soulwax și mulți alții.

Fundația Sziget SZociety: sprijin pentru sănătatea mintală a tinerilor

Organizatorii au anunțat și lansarea Fundației Sziget SZociety, o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor și comunităților care lucrează cu tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În cadrul programului, premiile SZuper SZociety vor fi decernate în acest an pe Main Stage-ul festivalului.

Districte noi și un layout fresh

CEO-ul Sziget, Tamás Kádár, a anunțat schimbări importante în layout-ul festivalului. În nordul insulei, Wonderland va reuni Magic Mirror, Lightstage și Art Garden, iar dropYard devine un district dedicat culturii hip-hop și rap. Alături, Delta District formează un triunghi al muzicii electronice împreună cu Yettel Colosseum, BOLT Night Stage și Arzenál x Turbina Der Klub.

Jardin des Arts și Le Grand Theatre: circ contemporan, dans și performance

În 2026, Sziget își consolidează programul artistic prin Jardin des Arts, un district complex care reunește circ contemporan, dans, experiențe audiovizuale și spectacole interdisciplinare. Noul spațiu de mari dimensiuni, Le Grand Theatre, va găzdui producții pentru peste 1.500 de spectatori în fiecare seară. Printre numele confirmate se numără compania franceză Collective XY cu spectacolul Möbius, compania olandeză Club Guy & Roni, Australasian Dance Collective și coproducția HIIIT și Boris Acket – Bad Nature.

Sustenabilitate și camping

Sustenabilitatea rămâne o prioritate prin programul Green Sziget. Printre noutăți se numără un farmers' market cu produse locale de sezon, iar sistemul de garanție pentru corturi introdus în 2025 va continua, după ce a redus semnificativ numărul corturilor abandonate.

Camparea rămâne una dintre experiențele definitorii Sziget, vizitatorii având libertatea să își monteze corturile pe insulă. Pentru cei care caută mai mult confort, sunt disponibile și opțiuni de cazare upgradate și campinguri cu facilități extinse.

Informații utile pentru fanii din România

  • Perioadă: 10 - 15 august 2026 (Day Zero pe 10 august cu Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic)
  • Locație: Óbudai-sziget (Insula Óbuda), Budapesta, Ungaria
  • Cum ajungi din România: Budapesta este accesibilă din toate orașele mari din România prin avion (zboruri directe din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și alte orașe), tren sau cu mașina.

Prețurile biletelor la Sziget Festival 2026:

  • Full Festival Pass  - 379 euro + 25 euro handling fee
  • VIP Full Festival Pass - 599 euro + 39 euro handling fee
  • 21& Under Full Pass  - 309 euro + 20 euro handling fee
  • 3 Day Passes - 269 euro + 17 euro handling fee
  • 1 Day Ticket - 99 euro + 6 euro handling fee
  • Day 0 Ticket - 59 euro + 4 euro handling fee

Despre Sziget

Lansat în 1993, Sziget Festival s-a transformat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, găzduind de-a lungul timpului artiști iconici precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Charli XCX, Foo Fighters și Stromae.

Dincolo de muzică, Sziget oferă instalații artistice de mari dimensiuni, spectacole de circ și teatru, dans contemporan, ateliere și performance-uri care țin insula vie zi și noapte. În fiecare august, Insula Libertății îi reunește pe Szitizens din întreaga lume într-o sărbătoare a creativității, diversității și libertății.

Citește în continuare

Trending