Urmărește-ne în Social Media

Nicki Minaj - Anaconda

Între dorința de afirmare în industria muzicală și calea bătătorită a pornografiei a mai rămas un singur pas, pe care Nicki Minaj l-ar putea face fără a întâmpina dificultăți. "Anaconda" este noul videoclip al artistei ce se bucură de o atenție sporită din partea presei și a publicului, unul dintre motive fiind conținutul explicit.

Uneori, costurile pe care artiștii le plătesc pentru faimă și succes par a fi prea mari. Concluziile sunt trase de obicei de fani, iar în cazul noului videoclip Nicki Minaj - "Anaconda", feedback-ul primit pare să nu-i fie favorabil artistei. Deși clipul a strâns peste 20 de milioane de vizualizări, comentariile sunt preponderent critice la adresa imaginilor pornografice și a mesajului transmis.

În final va conta însă cifra vânzărilor. La fel cum "Wrecking Ball" i-a adus lui Miley Cyrus un val de critici, dar o creștere considerabilă a vânzărilor, și "Anaconda" ar putea să genereze un profit substanțial, demonstrând încă o dată că "There is no such thing as bad publicity" (Nu există publicitate negativă).

Nicki Minaj este una dintre cele mai populare femei din industria hip hop, fiind solicitată pentru colaborări atât de către colegii de breaslă, cât și de către marile companii. În 2013, artista și-a asociat imaginea cu Mac, OPI și Pepsi. A lansat, de asemenea, o gamă de parfumuri, a fost jurat la American Idol și a promovat colecții de haine și o marcă de vin împreună cu Myx Fusion Moscato.

Comentarii

Concerte & turnee

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România, la SAGA Festival 2024

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România și o va face în cadrul lui SAGA Festival 2024. Artista este al doilea mare nume pe care îl aflăm pentru festivalul de la Romaero Băneasa, după Armin van Buuren.

Publicat

pe

Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz
Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz │ FOTO: Nicki Minaj

Se pare că artista a ales România pentru singurul show pe care îl va susține în Europa de Est. Rapperița ne-a inclus în turneul său mondial PINK Friday 2, care a umplut deja stadioane pe tot globul. Nicki Minaj este cunoscută pentru hituri ca "Starships", "Super Bass", dar și "Anaconda". Organizatorii SAGA au pregătit și un tip special de bilete cu ocazia acestui anunț: Pink Ticket.

Aceste bilete speciale se pot achiziționa în rate, cu doar 49 de lei depozit și includ articole speciale de merchandising.

Pe numele său real Onika Tanya Maraj-Petty, artista Nicki Minaj s-a născut pe 8 decembrie 1982 în Trinidad și Tobago. Este cunoscută pentru flow-ul rapid din rap, alter ego-uri și a devenit celebră prin intermediul a 3 mixtape-uri lansate între 2007 și 2009. Albumul său de debut, "Pink Friday" din 2010 a urcat direct pe locul întâi în topul US Billboard 200.

Cel mai nou album al său este "Pink Friday 2", lansat în 2023, care include piese produse de fratele lui Billie Eilish, Finneas, dar și colaborări cu Murda Beatz, Dr. Luke, Drake, Lil Uzi Vert, Lil Wayne, J. Cole. Are peste 20 de piese în total.

Nicki Minaj are o carieră cinematografică activă și a apărut în mai multe filme și animații. Iată câteva dintre rolurile ei remarcabile:

1. "The Other Woman" (2014) - Nicki a interpretat rolul lui Lydia, asistenta lui Carly (interpretată de Cameron Diaz), în această comedie despre trei femei care descoperă că sunt înșelate de același bărbat.

2. "Barbershop: The Next Cut" (2016) - În acest film, Nicki Minaj a jucat rolul lui Draya, o coafeză într-un salon de înfrumusețare deținut de Calvin (interpretat de Ice Cube).

3. "Ice Age: Continental Drift" (2012) - Nicki a împrumutat vocea unui personaj feminin, Steffie, în această animație din seria "Ice Age".

4. "The Angry Birds Movie 2" (2019) - În această continuare a filmului "The Angry Birds Movie", Nicki a interpretat rolul lui Pinky, unul dintre personajele negative din film.

SAGA Festival 2024 înseamnă peste 200.000 de raveri, peste 150 de artiști, peste 6 scene și 3 zile de party. Se desfășoară la Romaero Băneasa pe 5, 6 și 7 iulie 2024. În lineup se află pe lângă Nicki Minaj și Armin Van Buuren, Raye, Loreen, James Hype, Dennis Lloyd și mulți alții.

Citește în continuare