Urmărește-ne în Social Media

rock

Morrissey, "cel mai entertaining rege al mizantropiei", a cântat în București

The pop icon Morrissey, cel despre care criticii de muzică au spus că ”după el, nu mai pot exista alte staruri pop”, scriitorul, activistul pentru drepturile oamenilor si animalelor - toate aceste personas ale unui artist carismatic și extravagant au fost ieri pe scenă pentru doar 2 ore, alături de fanii români.

Publicat

pe

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Cunoscut pentru versurile sale dramatice, amuzante și de multe ori sarcastice, care biciuiesc acel sentiment prestabilit de “common sense” al societății, Morrissey si-a câștigat statutul ca unul din cei mai importanți inovatori ai scenei indie, ce nu mai poate fi disputat.

Ca artist solo, dar și împreună cu trupa sa, The Smiths, a influențat aproape toate trupele importante din era Britpop,cum ar fi Suede, Blur, Oasis sau Pulp.

Cel despre care jurnalistul Mark Simpson a spus că este “imposibil de urmat(...) cunoștintele sale despre dogmele pop, imaginația sa de neegalat despre ceea ce înseamnă să fii un star pop, și ambiția lui perversă, care îți taie respirația, de a face din asta o mare artă, nu puteau decât să epuizeze această formă muzicală pentru totdeauna,” a apărut aseară pe scenă însoțit doar de câțiva muzicieni, îmbrăcat într-o cămașă albă, și a început concertul cu Suedehead, și versurile “Why do you come here?

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

“Salut București, be my guest”, au fost primele sale cuvinte, dar pe parcursul concertului fanii aveau să afle, de exemplu, că Morrissey a hrănit porumbeii într-una din piețele principale ale Bucureștiului.

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Înainte de apariția muzicianului, pe un ecran au rulat melodii ale unor artiști care probabil la un moment dat au jucat un rol important în viața artistului. I-am recunoscut pe The New York Dolls, una din trupele sale preferate din copilărie, sau Charles Aznavour.

Despre concertele din turneul World Peace Is None Of Your Business, un jurnalist The Independent a spus că Morrissey dădea impresia “în mod admirabil, că ar fi într-o stare de spirit ca și cum câinele i-ar fi fost călcat de o mașină.”

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Cei care îl cunosc pe Morrissey și muzica sa știau la ce tip de concert să se aștepte, și știau că nu poate fi ceva comod, călduț sau neapărat entertaining.

Concertele sale nu sunt doar despre muzică, ci “statements” pe teme precum alienarea, nedreptatea și inegalitatea socială, cruzimea împotriva animalelor, brutalitatea poliției, sau pur și simplu familia regală britanică.

Morrissey este deja faimos pentru desele observații controversate sau șocante, la un moment dat fiind acuzat chiar de rasism (după ce i-a numit pe chinezi “o sub-specie”) sau calificat drept „cel mai entertaining rege al mizantropiei.” Revista Rolling Stones i-a dedicat un articol numit ”Cele mai scandaloase 15 declarații ale Lui Morrissey”.

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nici din concertul din București nu au lipsit intervenții în care artistul și-a declarat opiniile. “În Spania, cel mai mult suferă taurii”, a spus în deschiderea piesei ”The Bullfighter Dies”, în timpul căreia rulau pe ecran imagini cu tauri din coride care înjunghiau toreadorii.

Meat Is Murder”, cântecul care dă și titlul unuia din cele mai cunoscute albume The Smiths, a fost introdus de artist cu următoarele cuvinte: “Cea mai mare amenințare pentru planetă este consumul de carne. Fie că mănânci animale sau nu- te va ucide.” În timpul cântecului, pe ecran se derulau imagini necenzurate și explicite ale masacrelor din abatoare. Imaginile care documentau într-un mod foarte dur și necenzurat modul în care sunt “sacrificate” sau abuzate animalele în abatoare, au fost prea dure sau chiar deranjante pentru unii membri ai publicului, care au considerat că imaginile prezintă “numai cele mai dure cazuri.”

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Morrissey este cunoscut ca unul din cei mai vocali susținători ai drepturilor animalelor din lumea muzicală. În 2009, a părăsit scena la festivalul Coachella din cauza mirosului de grătar, spunând: “Mirosul de animale care ard îmi face rău. Simt miros de carne care arde...și sper din toată inima că e carne de om.”

Piesa s-a terminat cu un mesaj în limba romană: “Tu ce scuză ai? Carnea e crimă.”

Artistul nu a pierdut ocazia să își transmită opiniile pe alte teme precum despre brutalitatea politiei sau familia regală britanică, pe care a mai acuzat-o și în trecut de aroganță. În 2009, în timpul unui concert, toți membrii trupei sale au apărut cu tricouri pe care scria “I Hate William And Kate.”

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

La București, în deschiderea melodiei “The World Is Full Of Crashing Bores,” Morrissey a declarat că lumea este “condusă de zombies”, în timp ce pe ecran a apărut o poză cu William si Kate, pe care scria, în culorile Regatului Unit, United King-dumb.

Artistul a interpretat și alte piese cunoscute și indrăgite cum ar fi “I'm Throwing My Arms Around Paris”, sau “Every Day Is Like Sunday,” piese care vorbesc despre alienare, depresie, absența iubirii și căldurii umane. Într-un show al lui Larry King, Morrissey a dezvăluit că duce o luptă cu depresia, pe care a descris-o ca fiind “un câine negru,” și a spus că suicidul este “un act admirabil.”

“Toată lumea se gândește la asta, chiar și oamenii care au în mod greșit impresia că sunt fericiți. Se gândesc cum ar fi să dispară, pur și simplu, și că s-au săturat, iar mulți oameni fac asta, preiau controlul și spun: “Nu mai vreau asta. Iar lucrul acesta e admirabil.”

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015

Concert Morrissey la Sala Palatului pe 14 octombrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

How Soon Is Now?”, interpretată la mijlocul concertului, a marcat unul din cele mai apreciate momente de fani, însă au lipsit piese faimoase pe care mulți dintre fani le așteptau ca There Is A Light That Never Goes Out, This Charming Man sau Panic.

Morrissey a strâns mâinile fanilor, a semnat un autograf, a primit un cadou de la aceștia iar la final, și-a aruncat cămașa în mulțime. Au prins-o doi fani, care și-au disputat-o, după care au decis că cel mai bine e să o împartă, așa că au rupt-o în două.

Artistul a venit la un singur bis și apoi luminile s-au aprins. Așa s-a terminat concertul lui Morrissey, una din cele mai zbuciumate personalităti ale lumii muzicale și ale culturii pop din ultimii 30 de ani. Farewell, Moz!

Comentează

Trending