Urmărește-ne în Social Media

pop, rock

A Mysterious Place Called Somewhere - Mistere dezvăluite și nuanțe sonore din existența KUMM

Noul material semnat de trupa KUMM, "A Mysterious Place Called Somewhere", emană multă căldură la adăpostul căreia ascultătorul se va putea regăsi și reînțelege.

Publicat

pe

Artwork-ul acestui album KUMM este semnat de către Kovács András
Artwork-ul acestui album KUMM este semnat de către Kovács András

Lansat după o pauză de 4 ani față de precedentul, discul "A Mysterious Place Called Somewhere" include 12 piese noi, plus un bonus track. Materialul are un sound mai progresiv și marchează revenirea lui Oigăn pe postul de vocalist principal. Primele melodii care au beneficiat de clipuri sunt: “Să nu spui nimănui” și “One In a Million”.

Din cele 13 piese transpare un plăcut sentiment de déjà vu, fără a însemna că avem în față un album previzibil. Măiestria lui e evidentă, fiind bogat în conținut, formă, expresii, contururi de imagini, dezvoltări și linii cantabile care vor constitui deliciul fanilor și nu numai.

"Everybody's Watching" reprezintă primul track în care influențele muzicale se succed într-un firesc absolut, ca și ritmurile alese: de la un allegretto, trecând prin moderato și apoi într-o manieră forte este atacat pasajul muzical. Piesa are aroma Oasis, însă acest ecou este de bun augur, realizând și primul single radio-friendly cu care trupa KUMM nu ar greși.

Din momentul "Sun Strip" începe să se creioneze și mai exact atmosfera acestui material, una ușor melancolică, dar cu speranța că viitorul poate fi trasat de fiecare în parte dacă se ține cont de câteva coordonate. Accentul feminin oferit de Ana Cristina Leonte  (ce se reia și în alte creații) conferă prospețime și surprinde prin timbrul vocal. Astfel, o caracteristică a pieselor următoare va rămâne aceea a revitalizării prin finaluri neașteptate, măiestrii instrumentale și versuri bine puse în evidență de frazările lui Oigăn dublate uneori de vocea Anei.

"Each Part of  You" te încălzește, explodează din momentul primului refren, deține o amprentă ludică pe care ascultătorul o va resimți pe parcursul derulării celorlalte melodii.

Urmează "Strawberry Soul", una din acele piese pe care parcă simți de la primele acorduri că o știi, că există în ADN-ul tău de meloman și de om care a trăit uneori la extreme. Pare că sunt suprapuse două planuri tonale, iar amprenta magică o constituie elementul primordial: apa (efectele electronice au această valență). Profund descriptivă, te aduce pe malul mării în care ți-ai lăsat părți din suflet, amintiri, promisiuni sau regrete. Cei de la KUMM au reușit să transpună într-un cumul artistic desăvârșit acel joc de lumini polifonic în al cărui ritm te pierzi regăsindu-ți viața cu adevărat. O nouă influență pe care am identificat-o este Pink Floyd, o senzație pe care am resimțit-o și în cadrul unei alte piese. Cea de față va constitui un deliciu din toate punctele de vedere, reușind să activeze numeroase sentimente. (I’ll be a fish in your aquarium / And all that you wish for is that we carry on / Take me away / Someplace exotic / Far from the toxic waste and the marathon.")

"Time Machine" continuă cu o atenție desăvârșită la detalii, astfel că rezultă un nou statement și un peisaj sonor deosebit. De fapt, toate melodiile KUMM au această pecete, un semn distinctiv... poate prin maniera electrizantă a lui Oigăn de a interpreta riff-uri, poate grație saxofonului sau a flautului genial mânuite de muzicianul Mihai Iordache sau prin frumusețea fără echivoc rezultată în urma atacării clapelor de către Kovács András sau prin accentele sublime și susținerea pe care secția ritmică formată din John Ciurea (tobe) și Uțu Pascu (bass și cel care a mixat acest album) o conferă în manieră precisă.

Ce a urmat mi-a depășit așteptările. Titlul "The Dark Side Of The Mind" m-a atras ca un magnet (poate voită asemănarea cu capodopera Pink Floyd), astfel că am dat la un volum mărit piesa și am așteptat. Am lăsat-o pe repeat o vreme, devenind favorita albumului. Refrenul m-a înghețat și cred că fiecare om va regăsi momente din existența proprie în structura melodiei. ("Take me to a crumbling rainbow and make me whole/ Push me out of several windows  / Just to break my bones /Clap your hands and shake your heart /  We’ll be apart forever  / Change your mind and save your skin / Never to begin again.")

KUMM - The Dark Side Of The Mind (live)

"One In a Million", un cântec dulceag, cu frumoase și expresive abateri armonice poate însenina ziua ascultătorului. Surpriza este partea de vioară interpretată de Cristina Leonte, bine integrată în discursul sonor. "Sugar Hill" (te seduce și evidențiază o polifonie obsedantă à la The Doors), iar "Bubbles", de un nou entuziasm adolescentin oferă aceea beautitudine atât de profundă în esență. Rămâne o dovadă vie faptul că muzica aceasta respiră, prinde viteză și poate încetini într-un mod distinct, captându-ne interesul pe termen lung și depășind intuiția pe care o avem în clipa de început a unei melodii. 

KUMM - One In a Million (videoclip oficial)

"The Last Man" - câteva minute de liniște și introspecție. Am închis ochii și am oftat adânc, lăsându-mă purtată în lumea cu întrebări și răspunsuri greu de dat din puzzle-ul care conține aparent doar 4 litere... KUMM. Cu o schimbare de ritm și tonalitate, piesa capată un nou flux, în care fuga poate deveni o alternativă în a depăși clipe dificile. Totul are un înțeles, suferința este și ea parte din creație, așa cum nume de la Joy Division la The National au punctat de-a lungul albumelor, iar formația noastră deschide la rândul ei noi perspective prin aromele dulci-acrișoare care se succed cu precizie de metronom. "That's Right" continuă această linie, iar riff-urile de chitară și acel zbucium interior vor rămâne mult timp în sufletul ascultătorului.

"Almost 7 Minutes Late" te pune față în față exact cu această solitudine creatoare, departe de orașul dezlănțuit, candoarea fiind atât de naturală grație vocii solistului. Din nou, am avut în față peisajul maritim, trupa reușind în definitiv să zugrăvească cu succes momente universale de percepție a realității și oniricului.

"A Mysterious Place Called Somewhere" este un album de pură empatie, simplu, dar complex, delicat, plin de intensitate și zbucium interior. Este un disc în ale cărui valuri te arunci fără să te temi de un înec sentimental, o reafirmare a unei trupe de referință pentru industria muzicală românească.

KUMM - Să nu spui nimănui (Videoclip Oficial)

Comentează

Trending