Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

De vorbă cu Alexandra Stan - „Totul e mai frumos în doi”

Alexandra Stan ne-a povestit despre noul său album, despre călătoriile în Asia, cum a filmat videoclipul piesei „Ecoute”, dar și cine este cel care i-a furat inima. Vă invităm să aflați mai multe în interviul de mai jos.

Publicat

pe

Anul acesta a început în forță pentru Alexandra Stan, aceasta fiind ocupată cu lansarea albumului „Alesta”, pe care l-a promovat și în Asia. Cu single-urile „I did it, mama” și „Ecoute”, Alexandra a urcat din nou în topurile muzicale și momentan trăiește o frumoasă poveste de dragoste, despre care ne-a povestit în interviul de mai jos.

Alexandra, îți mai amintești cum a fost prima dată când ai cântat pe o scenă? Când s-a întâmplat?
Am participat la un concurs de muzică în Constanța, atunci a fost prima mea experiență mai serioasă, însă eu cochetez cu muzica de mică. De fiecare dată când ma întreba cineva ce vreau să mă fac când o sa fiu mare, eu ziceam „CÂNTĂREAȚĂ”. A fost emoționant, îți dai seama, dar știam că asta trebuie să fac și eu sunt ambițioasă, imediat cum am pășit pe scenă, am simțit ca e locul din care eu pot transmite mai departe iubire.

Părinții tăi te-au susținut în cariera muzicală sau și-ar fi dorit să îți alegi o altă profesie?
Sunt norocoasă să am părinți moderni, care îmi sunt alături mereu. Ei merg pe principiul „tu să fii fericită”. Pentru ei, asta contează cel mai mult, să fiu eu fericită, mă bucur de susținerea lor în orice decizie aș lua-o.

Cum s-a schimbat viața ta după hitul „Mr Saxobeat”?
Am fost copleșită la început, totul s-a întâmplat repede. Mr. Saxobeat a intrat în toate topurile, concertele veneau, fanii se strângeau, a fost portița mea către industria muzicală internațională. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă. Încă de la Mr. Saxobeat mi-am creat un fanbase, care îmi este fidel și care abia așteapta piese noi de la mine și concerte. Totul s-a schimbat în mai bine, am ajuns sa cânt muzica la un alt nivel și mă bucur că piesele mele ajung în diferite colțuri ale lumii.

Ai concerte prin multe țări, unde te-ai simțit cel mai bine?
Acasă mă simt cel mai bine. Chiar îmi place publicul român.

Alexandra Stan

De curând ai lansat un nou album „Alesta”. Cum l-ai putea descrie în câteva cuvinte? Ce îl face diferit de „Unlocked”?

Energic, pozitiv, dansabil și nebunatic. „Unlocked” mi-a arătat mai mult latura sensibilă și determinarea pe care o am să depășesc tot felul de obstacole. Pe când „Alesta” e mai de club, dezvăluie o parte mai nebunatică de-a mea, dar ambele mă reprezintă în totalitate. Nu aș putea să cânt despre ceva în care nu mă regăsesc, mai ales că eu mă și implic în partea de compoziție.

Ești foarte apreciată în Japonia. Ce elemente din cultura asiatică te-au atras?

Pff, multe. Tehnologia e la ea acasă acolo, fashion-ul este foarte dezvoltat și îmi place că oamenii nu se uita ciudat dacă de exemplu ești barbat și porți o fusta. Serios, ei se îmbracă așa cum simt, straturi peste straturi, culori peste culori, nu au limite și nimeni nu te critică. Îi apreciez că sunt în același timp foarte timizi și au un bun simț foarte dezvoltat.

După succesul cu piesa „Ecoute”, te gândești să mai lansezi un single în franceză?

Da, de ce nu?!



Cum au fost filmările pentru videoclipul melodiei „Ecoute”?

O adevarată aventură! Cu toate că era luna martie, pe Transalpina erau -15 grade și muuultă zapada. Am filmat diferite cadre pe vârful muntelui și evident că nu puteam ajunge cu mașina, așa că am fost trași cu ratrakul. Mai mult, refugiul salvamontiștilor a fost transformat în dressing și cameră de make-up. A fost o filmare de clip cu peripeții, dar sunt foarte mulțumită de rezultat, e un clip plin de emoție și candoare.

Care a fost cel mai amuzant comentariu/mesaj pe care l-ai primit din partea unui fan?
Chiar acum am primit ceva funny.

stan

Cum îți petreci timpul liber?
Merg la mare, stau pe plaja și răsfoiesc reviste, mă duc în parc cu bicicleta sau cu longboardul, îmi petrec timpul cu familia și mă joc cu cei doi nepoței adorabili, mă uit la filme cu Bogdan, iubitul meu. Și multe altele, eu sunt foarte activă, nu îmi place să stau pe loc.

Dacă mă gândesc la piesa „I did it, mama!”, te-aș ruga să îmi povestești o poznă din copilărie.
Făceam destul de multe, aveam gașcă mare de copii. Îmi amintesc că reușeam să o enervez pe sora mea mai mare când îi luam hainele din dulap și le dădeam prietenelor mele. Îmi plăcea să fac cadouri de mică.

Cum este Alexandra Stan de când s-a îndrăgostit?

Foarte zâmbitoare! Totul e mai frumos în doi, și să faci plaja, să mergi cu bicicleta în parc, să vezi un film, să gătești ceva etc.

Ai primit vreun sfat drag până acum, pe care ni l-ai putea împărtăși?
Cele mai multe sfaturi vin de la bunica mea, ea foarte înțeleapta și am o relatie specială cu ea. E o femeie puternică și m-a învățat și pe mine să fiu la fel. La ea nu există „nu pot”. Cred că ăsta a fost cel mai important sfat, „să nu renunț la dorințele mele și să îmi găsesc determinarea”.

Ce lucruri îți lipsesc atunci când ești departe de casă?

Familia, pisoiul Herky și lucrurile mele personale. Sunt obișnuită cu camerele de hotel, dar oricât de frumoase ar fi, tot nu te simți ca acasă.

Trending