Urmărește-ne în Social Media

blues, clasica, jazz, pop

EUROPAfest 2013

Poster eveniment EUROPAfest 2013

EUROPAfest, festival cu tradiţie în lumea muzicală, va aduce anul acesta în atenţia iubitorilor de jazz|blues|pop|clasic o gamă largă de artişti din peste 45 de ţări. Cea de-a 20-a ediţie se desfăşoară în perioada 9-25 mai, dar până atunci EUROPAfest dă şansa tinerilor de a se implica în mod activ în pregătirea evenimentului şi de a se alătura echipei ca voluntari.

EUROPAfest oferă tinerilor ocazia să descopere ce se află în spatele organizării unui eveniment muzical de mare anvergură şi totodată şansa de a-şi forma noi deprinderi şi de a fi parte a unei organizaţii prestigioase. Voluntariatul promovează solidaritatea între tineri şi dezvoltă spiritul de echipă, fiind o adevarată modalitate de a dobândi experienţă care poate fi de folos în vederea obținerii unui job.

EUROPAfest susţine dezvoltarea tinerilor atât pe plan educaţional, cât şi cultural. Îi ajută să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale, festivalul de anul acesta reunind peste 300 artişti de pe 4 continente. EUROPAfest işi asumă rolul de formator nu doar în muzică, ci şi în ceea ce priveşte performanţele personale ale fiecaruia. În urma voluntariatului, tinerii își pot descoperi abilități pe care nu credeau că le dețin și își vor dezvolta gustul pentru calitate și profesionalism.

Peste 135 studenţi sau masteranzi dornici să se implice şi să înveţe s-au înscris la EUROPAfest 2013. Tineri entuziasmaţi de la aproape toate facultăţile şi-au arătat interesul de a participa la festival ca voluntari, motivaţia lor comună fiind implicarea în folosul comunităţii şi curiozitatea de a descoperi tainele care se află în spatele unui festival de talie internaţională.

Agenda EUROPAfest 2013

  • Concertul de deschidere - Ziua Europei
    • Prima zi este dedicată celebrării Zilei Europei, un start în plină forța de momente de jazz, blues, pop și muzică clasică susținute de numele de afiș ale evenimentului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene în România.
  • Concerte - Jazz, Blues, Pop
    • Pentru zilele următoare, jmEvents propune concerte de jazz, blues și pop, susținute de cunoscuți muzicieni europeni, în spații de concert tradiționale și neconvenționale.
  • Bucharest International Jazz Competition
    • Cea de-a sasea ediție a Bucharest International Jazz Competition, manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, care, în 2012 a numărat în semifinala 25 trupe cu muzicieni din 24 tări promite aceeași atmosferă - 100 % jazz & more.
  • Jam Sessions & Workshopuri
    • Concursul este secondat de organizarea de jam sessions și workshopuri sub îndrumarea unor specialiști internaționali. Inovația și creația sunt la ordinea de zi.
  • Jeunesses International Music Competition - pian
    • Al doilea concurs sub umbrela EUROPAfest este Jeunesses International Music Competition, competiție binecunoscută atât în țară, cât și la nivel internațional. La ediția cu numărul 19, desfășurată pentru vioară, 138 de violoniști din 38 de țări își vor arăta talentul în fața unui juriu internațional de specialiști.
  • Caffe Festival
    • Un loc aparte îl ocupă Caffe Festival, un eveniment care te deconectează de la rutina zilnică, venit în întâmpinarea celor ce vor să redescopere plăcerea de a asculta muzica live într-un spațiu neconvențional.
  • Gala EUROPAfest
    • EUROPAfest 2013 se încheie pe 25 mai cu un eveniment care celebrează excelența muzicală, o seară când evoluează cei mai buni artiști ai festivalului, iar publicul are ocazia sa afle cine sunt câștigătorii celor două concursuri.

Prețuri bilete la EUROPAfest 2013:

[tab:12.05]

Workshop de blues
Sala Chopin - Ibis
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

[tab:13.05]

Workshop "Repetitie generala"
Spatiul public European
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

Concert a cappella
Spatiul public European
Intrarea pe baza de invitatie.
Intrare libera in limita locurilor disponibile.

[tab:14.05]

Workshop "Repetitie generala"
Spatiul public European
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

Concert a cappella

Biserica Evanghelica C.A. - Luterana
Pret: 25 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.

[tab:15.05]

Caffe Festival
Yavor & The Sonic Punsch - Belgia, Bulgaria
Biletele se pot achizitiona de la Club LOFT.
tel rezervari: 07 LOFT LOFT / 07 5638 5638

[tab:16.05]

Caffe Festival Ibis
Dario Pinelli & Binario Swing - Italia
Yavor & The Sonic Punsch - Belgia, Bulgaria
Biletele: urmeaza sa fie anuntate.

[tab:17.05]

Caffe Festival
Dario Pinelli & Binario Swing - Italia
Yavor & The Sonic Punsch - Belgia, Bulgaria
Biletele se pot achizitiona de la Club LOFT.
tel rezervari: 07 LOFT LOFT / 07 5638 5638

[tab:18.05]

New Jazz Generation
Bucharest International Jazz Competition
Teatrul Odeon - Sala Studio
Pret: 26,50 lei / 12,72 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot achizitiona de la Teatrul Odeon.

Caffe Festival
Biletele se pot achizitiona de la Club LOFT.
tel rezervari: 07 LOFT LOFT / 07 5638 5638

Workshop Jazz - Mike Davison / SUA
Spatiul public European
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

[tab:19.05]
Jeunesses International PIANO Competition - Dinu Lipatti
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5
Sala G. Enescu
Intrarea se face pe baza de:
- invitatie
- abonament. Se poate achizitiona de la sala.
- legitimatie de student / carnet de elev

New Jazz Generation
Bucharest International Jazz Competition
Teatrul Odeon - Sala Studio
Pret: 26,50 lei / 12,72 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot achizitiona de la Teatrul Odeon.

Caffe Festival Ibis
New Jazz Generation
Biletele: urmeaza sa fie anuntate. 

Workshop Jazz - Mike Davison / SUA
Spatiul public European
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

[tab:20.05]

Sala Arcub
Pret: 25 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot achizitiona de la Sala Arcub.

[tab:21.05]

[tab:22.05]

New Jazz Generation
Bucharest International Jazz Competition
Teatrul Odeon - Sala Studio
Pret: 26,50 lei / 12,72 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot achizitiona de la Teatrul Odeon.

Caffe Festival
Biletele se pot achizitiona de la Club LOFT
tel rezervari: 07 LOFT LOFT / 07 5638 5638

Jeunesses International PIANO Competition - Dinu Lipatti
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5
Sala G. Enescu
Intrarea se face pe baza de:
- invitatie
- abonament. Se poate achizitiona de la sala.
- legitimatie de student / carnet de elev

Master-class Pian - Anton Voigt / Austria
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

Workshop Jazz - Mike Davison / SUA
Spatiul public European
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

[tab:23.05]

New Jazz Generation
Bucharest International Jazz Competition
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5 
Intrarea se face pe baza de invitatie si abonament.
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile
Abonamentele se pot achizitiona de la sala.

Caffe Festival
Biletele se pot achizitiona de la Club LOFT
tel rezervari: 07 LOFT LOFT / 07 5638 5638

Jeunesses International PIANO Competition - Dinu Lipatti
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5
Sala G. Enescu
Intrarea se face pe baza de:
- invitatie
- abonament. Se poate achizitiona de la sala.
- legitimatie de student / carnet de elev

[tab:24.05]

Jam Sessions
Ibis Cafe
Bilete: urmeaza sa fie anuntate.

Jeunesses International PIANO Competition - Dinu Lipatti
Sibiu - Filarmonica de Stat
Sala Thalia
Pret: 20 lei
Intrarea se face pe baza de:
- bilet
- invitatie
- abonament
Biletele se pot achizitiona de la sala.
Studentii au intrarea libera in functie de locurile disponibile.

[tab:25.05]

Master-class Pian - Gabriela Mayer / Irlanda
Academia de Muzica - Scoala de Arte nr. 5
Intrarea pe baza de lista.
Daca sunteti interesat va rugam sa contactati jmEvents.

Gala EUROPAfest
Pret: 31,80 lei / 15,90 lei
Studentii au intrarea libera in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot achizitiona de la Teatrul Odeon.

[tab:END]

EUROPAfest 2012

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 12 mai 2013. Ref #50736

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.