Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Ascultă noua melodie a lui Chris Cornell, "The Promise", compusă pentru filmul cu acelaşi nume - AUDIO

Chris Cornell a compus o nouă melodie, numită "The Promise", pentru filmul cu acelaşi nume, care se pregăteşte să ajungă la cinema. Pelicula îi are ca staruri pe Christian Bale şi Oscar Isaac, iar Chris Cornell dezvăluie o latură melancolică şi umanitară a sa cu acest release.

Publicat

pe

Single Chris Cornell The Promise
Single Chris Cornell The Promise

Sunând mai mult ca Peter Gabriel sau Michael Bolton, Chris Cornell vine cu o melodie pe bază de chitară acustică şi voce curată. Se depărtează deci de ultimele single-uri Audioslave şi Soundgarden. Toate profiturile generate de această melodie prin iTunes şi alte surse vor fi donate în scopuri caritabile. "The Promise" este un film regizat de Terry George şi se axează pe ultimele zile ale Imperiului Otoman.

Se aduce în discuţie genocidul din Armenia, dar şi asuprirea poporului grec. Chris Cornell are o soţie cu origini greceşti, resimţind tema filmului la nivel personal. Solistul Soundgarden a avut următoarele de spus despre peliculă:

Filmul şi povestea sa sunt colegii tăi de trupă, iar melodia trebuie să respecte istoria şi personajele. "The Promise" este un omagiu pentru cei care şi-au pierdut viaţa în genocidul din Armenia, dar face referire şi la atrocităţi mai recente. Aceleaşi metode folosite în genocidul armean au apărut şi în Bosnia, Darfur, Rwanda şi acum şi în Siria, contribuind la criza globală a refugiaţilor.

Prejudecata şi rasismul încă sunt prezente la nivel global. Chiar şi în SUA avem semne, grupuri izolate bazate pe rasă şi religie. Trebuie să spunem aceste poveşti în moduri cât mai variate.

"The Promise" debutează la cinema pe 21 aprilie, iar Chris Cornell e gata să pornească într-un turneu cu Soundgarden în următoarele luni. Planuri există şi cu Audioslave, trupa reunita după 12 ani la Anti Inaugural Ball, eveniment anti inaugurare Donald Trump.

Trending