Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Days of Confusion a lansat un nou single, „War” - AUDIO

Days of Confusion a lansat un nou single, „War”. Aceasta este extrasă de pe albumul „Yin & Out” care va fi lansat pe 1 martie 2017 în cadrul unui concert din Club Control.

Publicat

pe

Cosmin Lupu, invitat în concertul aniversar Vița de Vie - 20 de ani la Arenele Romane pe 20 februarie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

„War” ilustrează cea mai întunecată latură a conștiinței umane, anume conflictul generat de diferența de opinii și crez religios, aspect exploatat de cele mai multe ori de-a lungul istoriei de varii forțe ce și-au urmat interesele mascând intențiile lor cu ajutorul religiei.

Design-ul grafic a fost realizat de Dragoș Stroe, artist plastic contemporan, iar animația de către Kappsule Studios, alături de care Days of Confusion a realizat și boardgame-ul Yin & Out. Albumul va fi prezentat sub forma unui pack ce cuprinde CD-ul și, în premieră, un board game tematic care îi are ca protagoniști pe membrii formației.

“Uneori, mă gândesc că pentru mine ar fi tare greu să o iau de la capăt cu alți oameni, dacă nu ar fi Days of Confusion și atunci îmi aduc aminte de fapt să apreciez oamenii ce îmi sunt alături, fără de care Yin & Out nu s-ar fi putut întâmpla. Am muncit împreună foarte mult la tot ce e aici, de la muzică, imagine sau board game și vrem să oferim o experiență cu totul și cu totul altfel tuturor celor care apasă “Play” și/sau joacă "Yin & Out”! Ne vedem la concert!” - Cosmin Lupu (voce/chitară)

“Acest album este rezultatul unei munci uneori sisifice care s-a desfășurat pe parcursul a câțiva ani. Satisfacția și împlinirea realizării lui sunt incomensurabile în raport cu eforturile, uneori prea mari, ce au fost necesare pentru procesul conceperii și concretizării sale ca atare. Sunt foarte satisfăcut și foarte mândru de rezultatele muncii noastre. Le mulțumesc colegilor/prietenilor mei pentru că au fost alături de mine în această călătorie și îi felicit pentru atitudine, implicare și anduranță!” - Cezar Popescu (chitară/voce)

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte miercuri, 1 martie 2017

Days of Confusion

Loc
Club Control

Trending