Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Fameless pleacă în primul turneu național - DATE CONCERTE 2016

Fameless, trupa formată de Tiberiu Albu în martie 2015, pleacă anul acesta în primul turneu național. Formația va susține concerte în Brașov, Iași, Craiova, Arad, Orăștie și București.

Publicat

pe

Fameless
Fameless

După concertele primite cu mult entuziasm de publicul din Hard Rock Cafe București în ultimele 10 luni, Fameless face un pas mai aproape către fanii din țară. Săptamâna aceasta, trupa de rock (alternativ/grunge) înființată de Tiberiu Albu în urma câștigării ediției 2014 a concursului Vocea României debutează în primul lor turneu național, întins pe tot parcursul lunii mai.

De asemenea, trupa anunță că ultimul concert din turneu va avea loc în finala pe București a concursului Hard Rock Rising, organizat de Hard Rock Cafe, pe 1 iunie. Fameless s-a calificat în urma preselecției naționale, și se va lupta pentru șansa de a cânta la Hard Rock Hotel Ibiza și un premiu de 50.000 de dolari.

Datele primului turneu național Fameless:

  • 12 mai @ Times Pub — Brașov
  • 13 mai @ Underground Pub — Iași
  • 22 mai @ Parcul Mogoșoaia — Mogoșoaia
  • 25 mai @ Smart Pub — Craiova
  • 26 mai @ Club Flex — Arad
  • 28 mai @ Maialul Orăștian — Orăștie
  • 1 iunie @ Hard Rock Cafe — București*
    *în cadrul concursului Hard Rock Rising

De la încheierea sezonului 4 al concursului Vocea României, Tiberiu Albu a lucrat intens în studioul de înregistrări alături de colegii din trupa proaspăt formată Fameless: Mihai "Angus" Vasile - chitară (The Speakers etc.), Șerban-Ionuț Georgescu - bas (White Walls, ASHA, ex-The Boy Who Cried Wolf) și Andrei Ilie - tobe (Mozart Rocks, ASHA, ex-Days Of Confusion). În doar câteva luni de activitate, formația a reușit să-și formeze un repertoriu consistent de piese proprii, acumulând în paralel și experiență în susținerea de reprezentații live, prin diverse apariții pe scene de club și festival.

Primul single al trupei, ”Show Me How to Live”, a fost prezentat în premieră la Media Music Awards 2015, în Sibiu, în fața a 40.000 de oameni. Varianta de studio, lansată în Decembrie 2015, a fost foarte bine primită de public și critica de specialitate, intrând în playlist-urile radio-urilor de rock din România.

Al doilea single, ”For the Love of God”, a fost cântat pentru prima oară la finala concursului Vocea Romaniei 2015, fiind apreciat de fani, critica de specialitate și mulți muzicieni cunoscuți ai scenei de rock din România. Varianta de studio, lansată în februarie 2016, a intrat, la rândul său, în programele de rotație ale radio-urilor din România.

Pe 18 martie 2016, Fameless s-a reîntors pe scena unde și-a facut debutul, prezentând un show conceput special, în fața unui Hard Rock Cafe plin de fani.

În prezent, Fameless lucrează la albumul de debut, având deja 2 piese lansate, precum și alte compoziții proprii, prezentate live în concertele pe care trupa le-a susținut.

Emisiuni radio-tv

Duete în oglindă la Vocea României, la o distanță de nouă ani - VIDEO

Vocea României este mai mult decât descoperirea unor voci talentate sau un spațiu în care ne afundăm pentru divertisment. Finala celui de-al 11-lea sezon a demonstrat că emisiunea este o adevărată arhivă muzicală în care trecutul poate fi adus în prezent și potențat la cele mai înalte niveluri.

Publicat

pe

Duete Irina & Tiberiu - Alexandra & Adrian la Vocea României
Duete Irina & Tiberiu - Alexandra & Adrian la Vocea României │ FOTO: captură YouTube / The Voice of Romania

Einstein a afirmat că timpul este relativ. Nu avem genialitatea sau pregătirea pentru a confirma sau infirma teoria sa, însă putem să fim convinși că emoția nu este deloc relativă. Acest lucru a fost demonstrat în finala Vocea României 2023.

Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea celui de-al 11-lea sezon al concursului, a susținut un duet cu Adrian Nour, fost concurent al show-ului. Momentul celor doi a făcut parte din prezentarea Alexandrei pentru marea finală. Concurenta a pregătit trei interpretări: solo, cu antrenorul său și cu un invitat special.

Mentorul Alexandrei a fost Tudor Chirilă care a gândit cu atenție fiecare moment al tinerei, de la confruntări până în finală. Duetul cu Adrian Nour a fost construit pe fundalul cunoscutei piese "The Phantom of the Opera". Alexandra și Adrian au creat un moment pe de o parte emoționant, pe de altă parte intens, ce a ținut cu sufletul la gură ascultătorii.

Aceeași poveste se întâmpla în 2014, când tot Tudor Chirilă ajungea în finala de la Vocea României cu Tiberiu Albu. Tot "The Phantom of the Opera" a fost compoziția muzicală aleasă pentru un duet. Atunci, Tibi a cântat alături de soprana Irina Baianț care, anul acesta, a fost ajutorul lui Chirilă în pregătirea concurenților. Ah, și tot Tudor Chirilă a fost antrenorul care câștiga atunci Vocea României.

De asemenea, "The Phantom of the Opera" are o semnificație specială și pentru cei doi invitați - Irina Baianț și Adrian Nour. Ei sunt interpreții personajelor principale - Christine și Phantom - din spectacolul "Fantoma de la Operă" de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, de la Opera București.

VIDEO: Alexandra Căpitănescu & Adrian Nour la Vocea României 2023

VIDEO: Tiberiu Albu & Irina Baianț la Vocea României 2014

Citește în continuare

Trending