Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Program și reguli de acces la concertele Andre Rieu (5-7 iunie și 11-14 iunie) - SCHEMA LOCURILOR

Vineri, 5 iunie 2015, în Piața Constituției din București, se va desfășura una dintre cele mai mari producții muzicale organizate vreodată în România. Primul concert al celebrului violonist Andre Rieu în România, din seria celor 7 reprezentații programate în zilele de 5,6,7,11,12,13 și 14 iunie, va fi prezentat publicului spectator de pe scena imensă amplasată în fața Palatului Parlamentului.

Publicat

pe

Andre Rieu
Andre Rieu │ FOTO: www.andrerieu.com

Cel mai așteptat eveniment concertistic al anului se apropie cu pași repezi, iar pregătirile organizatorilor au intrat în linie dreaptă. Andre Rieu și vioara sa magică, în acompaniamentul orchestrei sale, Johann Strauss Orchestra, sunt pregătiți să le ofere românilor 7 spectacole, care vor rămâne cu siguranță în istoria evenimentelor din România.

Reguli de acces la concertele Andre Rieu din Piața Constituției:

Regulile de acces stabilite de organizatori sunt valabile pentru toate cele 7 zile de concert și se adresează tuturor participanților.

Căi de acces:

  • Accesul publicului se va face începând cu ora 18:00 (în fiecare seară de concert), pe cele două intrări amenajate în Bulevardul Libertății: intrarea dinspre Parcul Izvor și cea dinspre Bulevardul Regina Maria (Calea 13 Septembrie).
  • Spectatorii vor fi ghidați de voluntari către zona și locurile specificate pe bilete.
  • Organizatorii recomandă venirea cât mai devreme la eveniment, pentru a evita pe cât posibil aglomerația de la porțile de acces.

Validarea biletului la intrare:

  • Biletul achiziţionat pentru acest concert permite accesul o singură dată în zona de eveniment, până la finalul spectacolului.
  • Cei care părăsesc zona de concert şi doresc să reintre, vor fi nevoiţi să cumpere un bilet nou.

Schema locurilor în Piața Constituției:

  • Schema locurilor la concertele Andre Rieu din Piața Constituției

    Schema locurilor la concertele Andre Rieu din Piața Constituției (Click pe poză pentru a mări)

  • Schema locurilor la concertele Andre Rieu din Piața Constituției

Accesul copiilor:

  • Accesul copiilor cu vârste de până la 2 ani este gratuit, iar cei care depășesc această vârstă (2 ani) vor plăti bilet de intrare.

În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu:

  • sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante),
  • bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve,
  • artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri,  lasere,
  • scaune,
  • arme, obiecte contondente, lanţuri,
  • băuturi sau mâncare,
  • animale de companie,
  • rucsacuri, bagaje voluminoase,

Este interzisă:

  • Efectuarea de fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului.
  • În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârșitul concertului și de a șterge înregistrările video și/sau audio.

În caz de ploaie:

  • Accesul cu umbrele nu va fi permis.
  • În caz de ploaie, fiecare spectator va avea asigurată pelerină de ploaie, acestea fiind amplasate sub fiecare scaun.

Puncte medicale în timpul concertului:

  • Pe toată durata concertului, spectatorii vor avea la dispoziție puncte medicale pentru asigurarea primului ajutor, în caz de urgență.
  • Se vor respecta cu strictețe instrucțiunile și indicațiile angajaților organizatorului și cele ale pompierilor.

Specificațiile organizatorilor:

  • Ca urmare a regulilor foarte stricte, agenţii de pază vor percheziţiona în detaliu fiecare persoană, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit și păstrat în garderoba amplasată în zona de acces. De aceea, toţi fanii care vor participa la eveniment sunt sfătuiţi să fie atenţi şi să lase la maşină sau acasă orice obiect aflat pe lista lucrurilor nepermise.
  • Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările și prejudiciile materiale sau de orice altă natură.
  • Organizatorul își rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment  a persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța și confortul celorlalți;
  • În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.

Ultimele bilete disponibile la concertele Andre Rieu:

  • Ultimele bilete rămase disponibile, în special pentru concertele din zilele de 5 și 7 iunie, vor putea fi ridicate și achiziționate atât de la punctele de vânzare de bilete amplasate în dreptul celor două intrări principale cât și online.
14 comentarii

Trending