Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Pablo Alboran concertează pentru prima oară în România

Pablo Alboran, cel mai bine vândut artist al ultimilor 4 ani în Spania, Portugalia și America Latină, concertează pentru prima dată în România pe 27 mai 2015. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului din București. Biletele pentru concert vor fi puse în vânzare joi, 26 februarie.

Publicat

pe

Pablo Alboran
Pablo Alboran

Cântăreț și compozitor, Pablo Alboran a scris primele sale piese la doar 12 ani și a câștigat din 2011, de la lansarea primului său album, 40 de premii internaționale, 3 nominalizări la Premiile Latin Grammy și milioane de fani în întreaga lume. Tânărul artist, în vârstă de doar 25 de ani, și-a clădit succesul pornind de la popularitatea câștigata pe rețelele de socializare și pe YouTube. Astfel, înainte de semnarea contractului cu EMI Music, Pablo Alboran avea deja parte de susținerea bazei de fani cumulate pe internet, fiind remarcat de asemenea și de artiști mari precum Ricky Martin sau Kelly Rowland de la Destiny’s Child.

Primele două albume, așteptate cu nerăbdare de fani, l-au ținut pe Pablo Alboran timp de 70 de săptămâni pe locul 1 în topul celor mai ascultați și bine vânduți artiști din Spania și Portugalia. Cu 20 de discuri de platină în 2011, Alboran a fost declarat Artistul anului în Spania, iar piesa “Solamente Tu” a devenit cea mai bine vândută piesă a anului 2011.

Pablo Alborán - "Solamente Tú"

Considerat revelația muzicii spaniole, Alboran a primit nenumărate distincții și premii la cele mai respectate gale muzicale din țările latine. În noiembrie 2012, a lansat cel de-al treilea album al sau, ”Tanto”, care a ajuns imediat după lansare pe primul loc în topurile muzicale din Spania, câștigând în prima săptămână 3 discuri de platină. Până în aprilie 2013, albumul ”Tanto” a câștigat 7 discuri de platină în Spania și Portugalia și a stat timp de 15 săptămâni pe locul 1 în topurile spaniole.

Despre Pablo Alboran a început să se vorbească folosindu-se termenul de “fenomen”, iar concertele pe care acesta le-a susținut în întreaga lume au fost sold-out și evaluate de fani, critici muzicali și presă la superlativ, fiind printre cele mai bune 6 evenimente muzicale ale anilor 2012 și 2013. După doar 2 ani și jumătate de carieră și 3 albume lansate, revelația muzicală a Spaniei a vândut peste un million de albume, iar succesul lui pare că abia și-a deschis aripile.

Pablo Alborán - "Por fin"

Pablo Alboran va cânta pentru prima oară în România pe 27 mai 2015.  Concertul se va desfășura la Sala Palatului din Bucuresti, biletele pentru eveniment urmând a fi puse în vânzare joi, 26 februarie.

Fanii cântărețului pot cumpăra bilete cu o reducere de 20% până la finalul lunii februarie. În perioada 1 - 8 martie va rula, de asemenea, și campania “Biletul cu inimioară”, ce oferă publicului posibilitatea de a achiziționa bilete cu 20% discount la concertele Ray Wilson, Garou, Bond, Pablo Alboran și Directia 5.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Pablo Alboran
Concerte miercuri, 27 mai 2015

Pablo Alboran

Loc
Sala Palatului

Trending