Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Cele mai populare videoclipuri de pe YouTube în 2014 - TOP 10

YouTube a dezvăluit topul celor mai populare videoclipuri muzicale din 2014. Pentru realizarea clasamentului au fost luate în considerare vizualizările, share-urile și comentariile. Puteți urmări în articol videoclipurile din 2014 care au trezit interesul publicului la nivel internațional. Găsiți, de asemenea, și clasamentului celor mai urmărite clipuri în România.

Publicat

pe

Katty Perry / Enrique Iglesias
Katty Perry / Enrique Iglesias

Dacă anul trecut Miley Cyrus făcea ravagii în online cu al său “Wrecking Ball“, în 2014 regina YouTube-ului la nivel internațional este Katy Perry. Videoclipul piesei “Dark Horse” a depășit 716 milioane de vizualizări, o performanță ce o plasează în fruntea listei celor mai urmărite clipuri. Pe poziția a doua se află Enrique Iglesias cu peste 588 de milioane de vizualizări, podiumul fiind completat de Shakira și Rihanna cu piesa ”Can't Remember to Forget You”.

TOP 10 - Cele mai populare videoclipuri muzicale de pe YouTube în 2014 la nivel internațional:

  1. Katy Perry - 'Dark Horse (Official) ft. Juicy J'
  2. Enrique Iglesias - 'Bailando (Español) ft. Descemer Bueno, Gente De Zona'
  3. Shakira - 'Can't Remember to Forget You ft. Rihanna'
  4. Shakira - 'La La La (Brazil 2014) ft. Carlinhos Brown'
  5. Jason Derulo - 'Wiggle feat. Snoop Dogg' (Official HD Music Video)
  6. Iggy Azalea - 'Fancy (Explicit) ft. Charli XCX'
  7. Sia - 'Chandelier' (Official Video)
  8. Taylor Swift - 'Shake It Off'
  9. Meghan Trainor - 'All About That Bass'
  10. Nicki Minaj - 'Anaconda'

În România, clasamentul celor mai urmărite videoclipuri muzicale include 3 artiști internaționali și 7 locali. Pe prima poziție se află Enrique Iglesias, ce ocupă în topul realizat la nivel internațional poziția a 2-a, pe podium urcând și Alex Velea și Katy Perry.

TOP 10 - Cele mai populare videoclipuri muzicale de pe YouTube în 2014 în România:

  1. Enrique Iglesias - Bailando (Español) ft. Descemer Bueno, Gente De Zona
  2. Alex Velea - Din vina ta [Official video HD]
  3. Katy Perry - Dark Horse (Official) ft. Juicy J
  4. Alina Eremia - Cum se face (Official Video)
  5. Jason Derulo - "Wiggle" feat. Snoop Dogg (Official HD Music Video)
  6. Doddy feat. Lora - Bine Mersi (Official Video)
  7. Mellina feat. Vescan - Poza de Album (Official Single)
  8. Nicole Cherry - Vara mea (Official Video HD)
  9. What's UP - Taxi (Official Video)
  10. F.Charm feat. Ligia - 30 De Grade [Videoclip Oficial]

Mai jos puteți urmări cele mai populare videoclipuri din 2014 la nivel internațional.

Katy Perry - "Dark Horse" ft. Juicy J

Enrique Iglesias - Bailando (Español) ft. Descemer Bueno, Gente De Zona

Shakira - 'Can't Remember to Forget You ft. Rihanna'

Shakira - 'La La La (Brazil 2014) ft. Carlinhos Brown'

Jason Derulo - "Wiggle" feat. Snoop Dogg

Iggy Azalea - Fancy (Explicit) ft. Charli XCX

Sia - Chandelier (Official Video)

Taylor Swift - 'Shake It Off'

Meghan Trainor - All About That Bass

Nicki Minaj - 'Anaconda'

Albume noi

Taylor Swift a lansat "The Tortured Poets Department", un dublu-album despre complexitatea unei despărțiri

"The Tortured Poets Department", mult-așteptatul album al lui Taylor Swift, a fost lansat. Discul cuprinde colaborări cu Past Malone și Florence and the Machine. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Taylor Swift - "The Tortured Poets Department"
Taylor Swift - "The Tortured Poets Department" │ FOTO: captură YouTube / Taylor Swift

Taylor Swift explorează din nou iubirea și toate ramificațiile ei, inclusiv despărțirile, în noul său album, "The Tortured Poets Department". A fost compus de artistă, alături de vechii săi colaboratori, Jack Antonoff și Aaron Dessner. Conține 16 piese, printre care două colaborări - "Fornight" (feat. Post Malone) și "Florida!!!" (feat. Florence and The Machine).

Fanii artistei au fost extaziați de această lansare, însă Swift le-a mai pregătit o surpriză. La scurt timp după publicarea albumului, ea a dezvăluit că a pregătit încă o serie de 15 melodii:

<<"The Tortured Poets Department>> este în secret un dublu-album. Am scris atât de multă poezie dureroasă în ultimii 2 ani și am vrut să o împărtășesc pe toată cu voi , așa că iată a doua parte din TTPD: <<The Anthology>>. Și acum povestea nu mai este a mea… este toată a voastră."

Taylor Swift a descris noul său disc drept "o antologie de piese noi care reflectă evenimente, opinii și sentimente dintr-o perioadă trecătoare și fatalistă, una care a fost în același timp senzațională și dureroasă în egală măsură".

A continuat:

"Această perioadă a vieții autorului s-a încheiat acum, capitolul s-a închis și s-a dus. Nu există nimic de răzbunat, nu există obiective de stabilit odată ce rănile s-au vindecat. Și după o reflecție ulterioară, un număr bun din ele s-a dovedit a fi autoprovocat. Acest autor este ferm convins că lacrimile noastre devin sfinte sub formă de cerneală pe o pagină. Odată ce am spus cea mai tristă poveste a noastră, ne putem elibera de ea... și atunci tot ce a rămas în urmă este poezia chinuitoare.

"The Tortured Poets Department" este disponibil pe vinil, CD, casetă și formate digitale. Albumul a fost disponibil și în câteva ediții de colecție, care includeau melodii bonus unice (intitulate "The Bolter", "The Albatros" și "The Black Dog"). În prezent, copii fizice ale albumului cu piesa bonus "The Manuscript" sunt disponibile pe site-ul Taylor Swift.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Smiley, Alina Eremia, Feli cântă la Big Little Festival, un eveniment dedicat conexiunii dintre părinți și copii

Între 21 și 23 iunie, Cetatea Râșnov și Dino Parc Râșnov se transformă într-un loc în care cei mari și cei mici se vor distra cu cele mai tari concerte și activități. Prima ediție Big Little Festival, singurul festival din Europa de Est dedicat exclusiv conexiunii dintre părinți și copii, promite să fie memorabilă. Te invităm să afli mai multe detalii despre bilete și program.

Publicat

pe

Artiști Big Little Festival 2024
Artiști Big Little Festival 2024 │ FOTO: Big Little Festival

Râșnov, localitatea aflată în centrul țării, cu nenumărate atracții, locuri de cazare și peisaje de vis, va deveni în primul weekend din vacanța de vară capitala distracțiilor în familie cu prilejul Big Little Festival care va avea 3 zone mari, diverse și atractive de desfășurare.

Nerf Arena, HaHaHa Production Music Camp, Slime Fest, Competiția Familiilor - un maraton de jocuri vechi și noi, Live Cooking Area, Gaming Area cu competiții de Minecraft, FIFA sau BrawlStars, Lego și Nintendo, zone interactive de lectură, spectacole de teatru, ateliere de yoga, aerobic, dans, pictură, tatuaje, gătit, zonă de filme și desene animate vor fi parte din experiențele care vor aduce copiii de ieri și de azi împreună.

Ce artiști cântă la Big Little Festival 2024

Smiley, Alina Eremia, Feli, Jean Gavril, Bibi, Andra Gogan, Jo, Mario Fresh, Mark Stam, Nicole Cherry, Cabron, Misha Miller sunt doar câțiva dintre artiștii care vor cânta, dar se vor și juca la Big Little Festival alături de prezentatorul Cosmin Seleși și cele 15 000 de familii, aproximativ 50 000 de persoane, așteptate să participe în spațiul de peste 11 hectare amenajat în cel mai creativ și colorat mod pentru a sărbători relația părinte-copil prin experiențe în tandem unice în România.

Program Big Litte Festival 2024

Vineri, 21 iunie

  • Bibi
  • Misha Miller
  • Alina Eremia
  • Jean Gavril

Sâmbătă, 22 iunie

  • Smiley
  • Andra Gogan
  • Feli
  • Mark Stam

Duminică, 23 iunie

  • Mario Fresh
  • JO
  • Cabron
  • Nicole Cherry

Biletul de festival deschide porțile Dino Parc Râșnov

Dino Parc Râșnov, Marele Câștigător al Premiului Telespectatorilor "Destinația anului 2023", și al categoriei Parcuri de distracție și aventură, va putea fi vizitat gratuit în weekendul 21-23 iunie, de către toți posesorii de bilet de acces la Big Little Festival. Acesta este cel mai mare parc de dinozauri din sud-estul Europei, dar și un muzeu în aer liber, situat în mijlocul pădurii transilvănene.

Cu o suprafață de peste 4 hectare, Dino Parc Râșnov găzduiește peste 120 de dinozauri certificați științific, reproduși în mărime naturală, conform celor mai recente descoperiri paleontologice. Pe lângă traseul impresionant cu 120 de dinozauri, parcul dispune și de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf, o cameră labirint cu lasere și alte zone interactive.

Cetatea Râșnov transformată într-o bibliotecă de basm

Cetatea Râșnov, aflată la 2 minute de mers pe jos de Dino Parc Râșnov, va deveni cu ocazia festivalului Cetatea educației, a jocului și a învățării prin joc. Decorată precum o bibliotecă nonconformistă, cu rafturi pline cu cărți de răsfoit, cu standuri de vânzare de carte, cu locuri amenajate cu perne, balansoare și hamace, ideale pentru citit, cu băncuțe pentru părinți și copii și mese de creație pentru desenat, pictat, modelat, decupat și bricolat, Cetatea Râșnov va fi locul perfect pentru activități de educație și distracție părinți-copii prin cultură. Ateliere artistice pentru copii, întâlniri cu autorii de cărți pentru copii, cu actori și păpușari, ateliere de face painting și de transformare în personaje celebre, toate vor fi parte din metamorfoza istoricei Cetăți Râșnov în filă de istorie fericită de familie.

Copiii de ieri și azi împreună

Platoul de 3000 de mp de la baza Dino Parc Râșnov va fi amenajat ca un orășel al distracției, creat și construit în spiritul conceptului primei ediții: Copiii de ieri și azi împreună. Copiii de ieri (părinții) vor avea posibilitatea să se joace jocurile copilăriei lor împreună cu copiii de astăzi și invers. Aici vor fi amenajate zone VERSUS: șotron vs. Dance Revolution, țeavă cu cornete vs. Nerf, Baba Oarba vs VR, "șapte pietre" vs. Lego, V-ați ascunselea vs. Treasure Hunt etc.

Main stage-ul pentru concertele marilor artiști, art stage-ul pentru spectacole de teatru, studiourile de creație muzicală ale HaHaHa Production și cel de creație multimedia, zona de gaming, organizată de Bucharest Gaming Week, zona de console, de tehnologie, de laptopuri și de mobile, zona retro cu Arcade Machines, zona Nintendo vor aduce variante infinite de interacțiune părinți-copii.

Distracție la cort

Organizatorii pun la dispoziția familiilor amatoare de experiențe complete și palpitante alături de copiii lor un număr limitat de pachete de cazare la cort în cadrul Big Little Festival, în care vor fi incluse activități nocturne de observare a stelelor și planetelor, precum și alte provocări memorabile.

800 de persoane dansează pe Calea Victoriei - flashmob-manifest

Big Little Festival va fi anunțat oficial și public printr-un flashmob-manifest în care cel puțin 800 de copii și părinți vor dansa sincron și își vor cânta și striga dorința de a-și petrece cât mai mult timp împreună. Flashmob-ul-manifest se va desfășura în cadrul evenimentului "Străzi Deschise", pe Calea Victoriei, în zona Bisericii Kretzulescu duminică, 14 aprilie, de la ora 11 unde sunt așteptați să participe toți părinții și copiii care își doresc timp și joacă împreună.

Prețuri bilete Big Little Festival 2024

  • Abonamentele și biletele pe zi se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 125 lei (+comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
  • Activitățile din cadrul Big Little Festival sunt gratuite, pe baza biletului de intrare ce include și accesul în Dino Parc și în Cetatea Râșnov.
  • Accesul la Big Little Festival este permis doar pe baza biletului de intrare și doar împreună cu un copil în grup. Niciun adult nu poate cumpăra separat bilet la Festival, doar împreună cu un copil, alături de care să-și petreacă timpul, să se joace, să concureze, să râdă și să se distreze, pentru că misiunea Big Little Festival este să creeze scena perfectă de joacă pentru copiii de ieri și de azi împreună.
Citește în continuare

Muzică și film

Filmul-concert "Taylor Swift: The Eras Tour" a doborât un record pe Disney +

Taylor Swift a stabilit un nou record pe platforma Disney + odată cu lansarea filmului său muzical "Eras Tour". Lungmetrajul a fost filmat în timpul mai multor concerte din Los Angeles, din perioada 3-5 august 2023.

Publicat

pe

Taylor Swift în filmul-concert "The Eras Tour"
Taylor Swift în filmul-concert "The Eras Tour" │ FOTO: captură YouTube / Taylor Swift

"Taylor Swift: The Eras Tour (Versiunea lui Taylor)" a avut 4,6 milioane de vizionări pe Disney+ în primele trei zile de la lansare. Astfel, a devenit cel mai de succes film muzical din istoria platformei de streaming. Chiar și cei care nu au avut răbdare să vadă filmul până la capăt au contribuit la succesul acestuia. "The Eras Tour" a adunat un total de 16,2 milioane de ore vizualizate.

"Taylor Swift: The Eras Tour" a debutat pe Disney+ la nivel mondial pe 14 martie. Pelicula include cinci cântece bonus: "Cardigan", plus patru variante acustice: "Death by a Thousand Cuts", "Maroon", "You Are in Love" și "I Can See You".

Disney a plătit peste 75 de milioane de dolari pentru drepturile de streaming la nivel mondial pentru filmul "The Eras Tour", produs de compania lui Taylor Swift.

La lansarea în cinematografe, "Taylor Swift: The Eras Tour" a generat 261,7 milioane de dolari la box office-ul global după debutul său din 13 octombrie, devenind cel mai de succes film-concert de până acum. Pe 13 decembrie, de ziua de naștere a artistei, filmul a fost lansat digital prin Universal Pictures, într-o variantă ce cuprinde trei melodii bonus care nu au fost auzite în cinematografe - "Wildest Dreams", "The Archer" și "Long Live" - care sunt și ele în versiunea de pe Disney+.

Citește în continuare

Trending