Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Paul Young, Lou Bega, Boney M, Johnny Logan și Gazebo cântă la București în noiembrie

Paul Young, Lou Bega, Boney M, Johnny Logan și Gazebo vor concerta în România pentru prima oară pe aceeași scenă în cadrul evenimentului “The Best Pop Music In The World”. Show-ul se va desfășura la Sala Polivalentă din București pe 13 noiembrie 2014.

Publicat

pe

Paul Young, Lou Bega, Boney M, Johnny Logan, Gazebo
Paul Young, Lou Bega, Boney M, Johnny Logan, Gazebo

The Best Pop Music In The World” este un proiect în premieră în România și are ca protagoniști nume mari din industria muzicală internațională. Astfel, pe 13 noiembrie 2014, ora 19:00, vor concerta pe aceeași scenă, la Sala Polivalentă din București, Paul Young, Lou Bega, Boney M, Johnny Logan și Gazebo.

Show-ul va fi prezentat de vedeta televiziunii italiene Rai 1, Franco Dolce, însoțit de o vedetă autohtonă. Partenerii externi ai evenimentului sunt Rai Television Italy, Sky Tv Italy și Jurnalul Sette Giorni.

Paul Young

Cunoscut ca unul din cei mai mari cântăreți ai anilor 80’, Paul Young revine în România la 20 de ani după participarea în recital la Festivalul "Cerbul de Aur”. Având în palmares 15 albume (dintre care 9 s-au clasat pe locul 1 în topuri), 13 compilații muzicale și 36 de single-uri dar și numeroase colaborări cu artiști reprezentativi ai industriei muzicale, Paul Young este considerat cel mai bun cântăreț de blue-eyed soul/pop din U.K. Cântă în trupe precum Kat Kool & The Kool Kats, Streetband, the Q-Tips( cu care are un turneu ce cuprinde 700 de spectacole pe întreg teritoriul Marii Britanii, concurând cu artiști consacrați precum Bob Marley, The Average White Band, J. Geils Band și Who), Royal Family și Los Pocaminos cu care cântă și în prezent.

"Wherever I Lay My Hat", "Come Back & Stay", "Love of the Common People", "Everytime You Go Away", "Oh Girl" și "Senza una donna (Without a Woman)", în colaborare cu Zucchero, sunt doar câteva din piesele care au fost fredonate de milioane de oameni din U.K., America și Europa și care în 13 noiembrie vor fi auzite la Sala Polivalentă în cadrul show-ului “The Best Pop Music In The World”.

Paul Young - "Everytime You Go Away"

Alături de trupa sa de instrumentiști, artistul britanic pregătește întâlnirea cu publicul bucureștean cu emoție și bucurie:

“Știu că publicul românesc este unul exigent, dar și foarte călduros atunci când îi ajungi la suflet. Sper să ne reîntâlnim cu convingerea deopotrivă ca timpul care s-a scurs în cei 20 de ani, ne-a adus experiențe care ne-au maturizat, evident, dar nu ne-au răpit inocența și curiozitatea. Sound-ul nostru actual este “afectat” probabil de toate călătoriile pe care le-am făcut în ultimii ani și “suferă efectele” tuturor meditațiilor, discuțiilor dintre noi…. Mesajul este însă aceeași nevoie de a împărtăși sentimentele.” - Paul Young

Lou Bega

Lou Bega este un “puști al anilor ’80“. În plină glorie a muzicii pop, el a simțit propriul spirit muzical și și-a creat o colecție de casete Best Of din care a scos un album cu cele mai frumoase piese, ajungând astfel să fie cunoscut în industria muzicală.

Cariera lui începe cu adevărat în 1999, când “Mambo No 5” ajunge numărul 1 în topuri, hitul anului, debutul anului și toate posturile de radio difuzau cântecul în heavy rotation. În scurt timp, Lou Bega molipsește mapamondul cu “ Mambo No 5”. Cu albumul lui de debut „ A little bit of Mambo”, Lou Bega ajunge pe primele locuri în topurile din întreaga lume. Primește la German Music Award premiul ECHO la două categorii și este nominalizat de încă 5 ori, nominalizat la Grammy, la Cannes, primește mult doritul World Music Award și câștigă numeroase alte premii reprezentative în toată lumea, în țări precum USA, Italia , Austria, Germania, etc.

Lou Bega - "Mambo No. 5"

Din 1999 până azi, Lou Bega merge în turnee alături de trupa sa de dansatoare exotice – incluzând un turneu în 22 de state din USA cu Cher, sau show-uri live în America de Sud, India, Las Vegas, Tokio, Moscova, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite si Europa, canta pentru companii internationale, printi si case regale. Este invitat la cele mai bune show-uri TV , joacă în producții TV, compune coloana sonoră pentru producții Walt Disney și prezintă „American Music Awards“, „Grammy Awards“, „Billboard Radio Awards“ și „Love Parade“ in Berlin/Germany.

Multicultural – conexiunea de culturi si generatii, răspândirea optimismului și a bunei dispoziții- asta este ceea ce oferă Lou Bega fanilor prin caracterul lui natural și vesel: distracție, poftă de viață și pasiune. Pe 13 noiembrie, la Sala Polivalentă din București va păși pe scenă alături de superbele sale dansatoare pe ritmuri de : Mambo No.5; I got a girl; Gentelman; Just a Gigolo; Bachata; You wanna be americano; Sweet like Coca Cola, Give it up.

Boney M

Boney M. nu este doar o trupă a anilor 70’ - 80’,  ci o legendă vie a întregii ere pop-disco. A fost unul dintre puținele grupuri occidentale din acea perioadă (ABBA fiind unul dintre ele) care au devenit populare în regiuni precum Africa, țările arabe, Iran, Asia și Europa. Sound-ul muzicii lor - un amestec de reggae, disco, funk, gospel, soul și rock - a lovit ca un fulger topurile muzicale din întreaga lume.

Toată lumea știa piesele din repertoriul Boney M. Melodii precum: “Daddy cool”, “Sunny”, “Ma Baker”, “Belfast”, “The rivers of Babylon”, “Rasputin”, “Mary’s boy child”, “Painterman”, “Hooray, Hooray! It’s a holiday!” au fost pe buzele milioanelor de fani din întreaga lume.

Boney M. - "Rivers of Babylon"

Grupul Boney M. a câștigat 18 discuri de platină, 15 de aur, a produs un număr semnificativ de single-uri și a vândut cel puțin 200 de milioane de unități în întreaga lume și chiar și 30 de ani mai târziu acesta continuă să vândă CD-urile sale într-un număr impresionant.

Pe 13 noiembrie, Boney M.va concerta la Sala Polivalentă și va readuce prin muzica lor mult iubită de public, atmosfera anilor de glorie.

Johnny Logan

Când tânărul de 25 de ani, Johnny Logan, a pășit pe scena Grand Prix d’Eurovision în Den Haag, spectatorii încă nu realizau că au în fața ochilor un viitor superstar. Cu mega hitul “What’s another you”, simpaticul irlandez a intrat imediat în inimile milioanelor de spectator și telespectatori și a devenit, peste noapte, idolul unei întregi generații.

În 1987 a reusit ce nici un alt artist nu reușise până atunci, a câștigat încă odată cel mai râvnit trofeu din Brussels, pe scena Eurovision cu piesa “Hold me now”, care l-a transformat într-o legendă. Hitul a fost vândut în lumea întreagă în peste 6 milioane de exemplare. În 1992, Johnny Logan a câștigat pentru a 3-a oară Eurovisionul, de acestă dată ca si compozitor al piesei “ Why me”, interpretat de Linda Martin.

Johnny Logan - "Hold Me Now"

Și totuși, Johnny Logan este mai mult decât un simbol al Eurovisionului. Este un cântăreț și un compozitor ale cărui cântece și albume evergreen au influențat considerabil lumea muzicii pop. Mai mult de 500 de milioane de spectatori și telespectatori i-au urmărit victoriile muzicale, drept urmare a rămas în mediul televiziunii prin cele 11 show-uri oferite la Top of The Pops și mai mult de 40 de apariții anuale la emisiuni TV consacrate.

Johnny Logan a încântat audiența exclusivă precum Papa Paul al 2-lea, Regina Elisabeta și prințul Phillip iar în data de 13 noiembrie va încânta publicul din București cu un recital extraordinar în cadrul “The Best Pop Music In The World”.

Gazebo

Paul Mazzolini, cunoscut sub numele de Gazebo, este un muzician italian emblematic al anilor 80’. În 1983, Gazebo a lansat cel mai cunoscut cântec al său, "I like Chopin", având linia melodică inspirată din compozițiile lui Frédéric Chopin. A fost vândut în întreaga lume în număr de 10 milioane de exemplare, și a ajuns pe locul 1 in topurile italiene, precum și in Germania, Franta, Elvetia, Austria, Danemarca, Finlanda, Spaina, Belgia, Canada, Japonia, Portugalia, Hong-Kong, Korea, Singapore, Turcia , U.K. și alte zeci de tari .Următorul hit, "Lunatic", este cel care da numele primului său album.

Cel de-al doilea album, lansat în 1984, cu un stil total diferit de cel al primului album, devine best-seller în cele mai multe din țările în care a fost lansat, după care au urmat alte 9 albume care s-au bucurat de același succes.

Gazebo - "I Like Chopin"

A oferit publicului 21 de hituri, a colaborat cu nume mari ale scenei muzicale internaionale și a câștigat pe lângă afecțiunea publicului și numeroase premii și distincții precum “La Vela d’Oro” pentru cel mai bine vândut artist italian. În prezent este producător muzical, compozitor și scriitor.

Noul său single, ”Tears For Galileo”, tocmai a fost lansat odată cu cel mai nou album și va fi prezentat la București în cadrul evenimentului “The Best Pop Music In The World”.

Comentează

Trending