Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Apple învață utilizatorii iTunes cum să șteargă noul album U2

"Songs of Innocence", "cel mai intim material discografic" U2 distribuit în masă utilizatorilor iTunes, nu a fost primit cu brațele deschise de către clienții brandului Apple. Contrar așteptărilor, cadoul făcut de U2 a devenit un inconvenient, "how to remove u2 album" fiind în topul căutărilor pe google în ultimele zile. Pentru a aplana criticile, Apple a publicat instrucțiuni pentru ștergerea albumului U2.

Publicat

pe

Bono de la U2
Bono de la U2

Pe 9 februarie, cu prilejul lansării noului iPhone 6, U2 a lansat în parteneriat cu Apple albumul "Songs of Innocence", oferindu-l gratuit tuturor utilizatorilor iTunes (în jur de 500 de milioane de oameni, din 119 țări). Deși părea o bună strategie de marketing, U2 nu a reușit să ajungă în librăria muzicală a tuturor utilizatorilor iTunes fără să scape de critici. Și asta pentru că, oricât de populară ar fi trupa U2, nu te poți aștepta ca muzica formației să fie pe gustul oricărui utilizator iTunes.

Cu siguranță, feedback-ul negativ a fost un risc asumat, însă abundența încercărilor de a șterge noul album U2 i-a luat probabil prin surprindere pe reprezentanții Apple. "Cadoul" s-a transformat rapid în spam, "how to remove u2 album" (cum să ștergi albumul U2) urcând în topul căutărilor de pe google.

Pentru a aplana valul de reacții negative, Apple a pus la dispoziția utilizatorilor iTunes instrucțiuni pentru a șterge discul "Songs of Innocence" din librăria muzicală. În 4 pași simpli, discul gratuit U2 poate fi înlăturat fizic, rămânând doar pata de imagine.

Cum să ștergi noul album U2 - Instrucțiuni oferite de U2

Cum să ștergi noul album U2 - Instrucțiuni oferite de Apple

Instrucțiunile au venit însoțite și de o declarație a managerului U2, Guy Oseary:

"Albumul e un cadou din partea brandului Apple. Dacă cuiva nu îi place cadoul, ar trebui să îl șteargă...Unii vor fi încântați să primească un asemenea cadou. Alții nu vor aprecia un astfel de cadou. Am știut asta de la bun început. Nu e o surpriză pentru nimeni. Dacă cuiva nu îi place, atunci e grozav, e OK, poate să îl șteargă...Vrem doar să îl împărtășim cât mai multor persoane. Dacă nu ai nevoie de el și nu îl vrei, atunci șterge-l."

Pe de altă parte, revista Rolling Stone a anunțat recent că peste 33 de milioane de oameni au ascultat deja noul album U2. Rămâne de văzut dacă acest record va avea un efect asupra cifrei de vânzări.

Comentează

Premii muzicale

Gala Premiilor Grammy 2024 se vede în direct pe VOYO

Premiile Grammy 2024 vor fi decernate pe 5 februarie, iar telespectatorii din România pot afla cine vor fi artiștii care vor face un adevărat spectacol în cea mai importantă noapte a industriei muzicale din lume, dar și cine va pleca acasă cu trofeele Academiei de Înregistrări.

Publicat

pe

Gala Premiilor Grammy 2024 se vede în direct pe VOYO
Gala Premiilor Grammy 2024 se vede în direct pe VOYO │ FOTO: PRO TV

Muzica schimbă lumea, iar Premiile Grammy schimbă lumea muzicii. Cei mai importanți artiști se întâlnesc în cea mai spectaculoasă gală: a 66-a ediție a Premiilor Grammy este luni, 5 februarie, de la ora 3 dimineața, în direct pe VOYO.

National Academy of Recording Arts and Sciences va înmâna și în acest an trofee pentru realizări remarcabile în domeniul muzical, în cea mai importantă noapte a industriei. Abonații VOYO vor putea vedea LIVE și în exclusivitate decernarea râvnitelor premii, din Crypto Arena, Los Angeles, și se vor delecta cu momentele impresionante pregătite de Billie Eilish, Dua Lipa, Travis Scott, Burna Boy, Luke Combs, Billy Joel sau Olivia Rodrigo.

În acest an, printre noutățile pregătite de organizatori se numără și prezența legendarei trupe U2 în cadrul evenimentului. Câștigători a 22 de trofee Grammy, membrii U2 vor avea un show unic, transmis pentru prima dată din Sphere, Las Vegas - locul unde formația este rezidentă.

Lista celor care se luptă să pună mâna pe râvnitul trofeu Grammy a fost făcută publică, iar SZA conduce topul din acest an cu nouă nominalizări. Phoebe Bridgers, Șerban Ghenea și Victoria Monét sunt nominalizați la șapte categorii, iar Jack Antonoff, Jon Batiste, boygenius, Brandy Clark, Miley Cyrus, Billie Eilish, Olivia Rodrigo și Taylor Swift au fiecare câte șase nominalizări.

Citește în continuare

Trending