Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Busta Rhymes și Eminem - "Calm Down" - AUDIO

Busta Rhymes și Eminem au pus rime pe aceeași foaie pentru o colaborare de elită în lumea rap-ului. "Calm Down", ne spun cei doi într-un melanj de stiluri, aducând laolaltă fanii vechii și noii generații de hip hop.

Publicat

pe

Busta Rhymes și Eminem - ”Calm Down”

Busta Rhymes și Eminem se întrec în rime, trezind pentru unii dintre fani nostalgii. Asemenea scenariului din filmul "8 Mile", Shady trebuie să facă față unei confruntări cu unul dintre cei mai buni rapperi ai anilor`90. Învingător, însă, de această dată, nu este Eminem, ci publicul, care are ocazia de a auzi "Calm Down", prima colaborare dintre doi reputați rapperi ai industriei.

Busta Rhymes, ce și-a început cariera în 1989, are în palmares 11 nominalizări la Grammy, pe lista sa de hituri înscriindu-se piese precum "Woo Hah!! Got You All in Check", "Dangerous", "Turn It Up (Remix)/Fire It Up", "What's It Gonna Be?!", "Pass the Courvoisier, Part II", "I Know What You Want" și "Touch It". Allmusic l-a considerat unul dintre cei mai prolifici rapperi ai anilor`90.

Eminem, pe de altă parte, se poate lăuda cu vânzări de peste 115 milioane de albume și single-uri în întreaga lume, 13 premii Grammy câștigate și un Oscar pentru soundtrack-ul "Lose Yourself". Conform ultimelor statistici publicate de Nielsen Soundscan, Eminem este cel mai bine vândut rapper al tuturor timpurilor.

Noul single "Calm Down" este extras de pe cel de-al 10-lea album al lui Busta Rhymes , "E.L.E.2 (Extinction Level Event 2)", ce va fi lansat pe piață în 2014. De pe acest disc publicul a putut asculta  “Twerk It“ și “Thank You“.

Piesa "Calm Down" este produsă de Scoop DeVille și poate fi achiziționată de pe iTunes. În curând va fi lansat și un videoclip. Mai jos puteți urmări un trailer.

Busta Rhymes - "Calm Down" ft. Eminem - AUDIO

Busta Rhymes - "Calm Down" ft. Eminem - TRAILER VIDEOCLIP

Trending