Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Bucharest Jazz Festival 2014 - jazzul scoate bucureștenii în piață

Bucharest Jazz Festival 2014 - continuarea evenimentului ARCUB Live Open Air - Jazz, Blues & More va avea loc în acest an între 2 și 6 iulie. Cuprinde concerte de jazz cu intrarea liberă  în Piața George Enescu și evenimente conexe precum lansări de carte, disc, seria Jazz on Film, colocvii și dezbateri, expoziție de afiș de gen. Află mai multe detalii din articol.

Publicat

pe

Trompetistul de jazz Dave Douglas
Trompetistul de jazz Dave Douglas

Unii bucureșteni preferă jazz-ul. Și au motive de bucurie. Cel mai important eveniment de jazz al anului din Capitală,  ARCUB Live Open Air - Jazz, Blues & More, se transformă într-o manifestare cu un nume și concept nou: Bucharest Jazz Festival. Va avea loc în perioada 2 - 6 iulie 2014, în Piața George Enescu. Spre deosebire de primele 2 ediții, în acest an, se va extinde și în spațiul expozițional din incinta Hanului Gabroveni, viitorul sediu ARCUB. Intrarea la evenimente este gratuită.

Avându-l pe pianistul Lucian Ban drept curator, festivalul intră, din 2014, în circuitul internațional, odată cu integrarea în prestigioasa asociație de producători, Europe Jazz Network, ce include 93 de organizații de profil din 29 de țări dedicate susținerii creativității jazzului contemporan și a improvizației în muzică, dintr-o perspectivă europeană largă.

Noul concept al festivalului pune un accent  deosebit pe scena românească de jazz, menținând în același timp un line-up de nivel mondial. În premieră absolută pentru România, la Bucharest Jazz Festival 2014 debutează un modul de Evenimente Conexe — lansări de carte, disc, seria Jazz on Film, colocvii și dezbateri, expoziție de afiș de gen — ce vor avea loc zilnic, la Hanul Gabroveni, pe întreg parcursul festivalului.

Artiști legendari și maeștri ai jazzului contemporan au confirmat participarea la ediția de anul acesta a Bucharest Jazz Festival.

UPDATE: Din motive de sănătate, legendarul saxofonist Lee Konitz, în vârstă de 86 de ani, a comunicat aseară că nu va putea susţine concertul din cadrul festivalului Bucharest Jazz Festival, care urma să aibă loc în data de 4 iulie, în Piaţa George Enescu. În locul său, celebrul trompetist contemporan Dave Douglas, alături de al său Riverside Quartet, va urca pe scena Bucharest Jazz Festival,vineri, 4 iulie, de la ora 21:30.

Julia Hülsmann Quartet

Julia Hülsmann Quartet

De asemenea, pe scena din Piața George Enescu, vor urca unii dintre cei mai importanți muzicieni din jazzul românesc actual. Saxofonistul Alex Simu, cunoscut publicului prin proiectele sale de world music (ARIFA), revine ca lider al unui autentic combo de jazz. Emil Bîzgă prezintă cvartetul omonim albumului pe care-l va lansa în cadrul festivalului: Emil Bîzgă Acacia Flower Quartet. Cunoscutul contrabasist timișorean, Johnny Bota este prezent în trioul excelentului pianist sârb Mike Krstić.

Bucharest Jazz Orchestra

Bucharest Jazz Orchestra

Un proiect cu totul special pe scena românească este Bucharest Jazz Orchestra, condusă de talentatul trompetist Sebastian Burneci. Septetul condus de Mihai Iordache va încânta publicul cu repertoriul lor cu adevărat post-punk jazz. Romanian Jazz Collective este primul ansamblu dedicat exclusiv song book-ului românesc de jazz - o reinterpretare modernă a compozițiilor clasice semnate de Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Marius Popp și alții.

Din programul Bucharest Jazz Festival 2014

Marți 1 iulie, în deschiderea festivalului, ARCUB în parteneriat cu Institutul Polonez, prezintă expoziția dedicată uneia dintre cele mai mari colecții private din lume, având ca temă Afișul polonez de jazz de avangardă din anii ’60.

Joi, 3 iulie, în cadrul unui eveniment dedicat, cei interesați pot afla care este situația Cărții românești de jazz. Prezentați de Florian „Moșu” Lungu, autori precum Mircea Tiberian, Marius Popp, Alex Vasiliu și alții vor lansa noi titluri în domeniu, urmate de discuții cu publicul și sesiuni de autografe.

Vineri, 4 iulie, va avea loc primul showcase dedicat caselor de producție care au editat discuri românești de jazz. Acesta va fi urmat de o dezbatere cu tema Discul românesc de jazz, în prezența fondatorilor Green Records, A&A Records, Soft Records, Fiver House Records și 7Dreams Records, care își vor prezenta cataloagele și planurile de viitor, analizând condiția actuală a acestei arte în România.

Vezi programul complet, pe zile

Jazz on Film la Bucharest Jazz Festival 2014

O altă premieră în program este Jazz on Film, o serie de proiecții ce se va desfășura pe tot parcursul festivalului. Aceasta înfățișează nume legendare ale jazzului internațional în ipostaze inedite, precum Cecil Taylor — All The Notes sau Paul Bley. Documentarul multiplu premiat despre mișcarea poloneză de avangardă YASS, Iubire / Miłość va fi adus în festival în parteneriat cu Institutul Polonez București. De asemenea, se vor proiecta și documente rare din arhiva TVR, care surprind fenomenul de jazz românesc: Miracolul de la Sibiu, un documentar TVR realizat de Doru Ionescu și Don’t Be Sad — Richard Ochanitzky, semnat de Alex Vasiliu, la Studioul TVR Iași.

Pe tot parcursul Bucharest Jazz Festival, în Piața George Enescu, va fi amenajat standul Jazz Made in Romania, dedicat exclusiv caselor de discuri și editurilor ce publică titluri de jazz autohton.

 

Trending