Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

WonderDay: Tape Five, pentru prima dată în România

Tape Five, unul dintre cele mai cunoscute proiecte muzicale internationale de swing si electro-swingi, va concerta în cadrul WonderDay. Tape Five se alătură astfel lui Asaf Avidan si Noora Noor în primul eveniment-concept din România pe data de 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogoșoaia.

Publicat

pe

Tape Five

Tape Five este unul dintre cele mai cunoscute proiecte muzicale internationale de swing si electro-swing ce combina o paleta larga de valente ale celor doua genuri carora le adauga puternice influente de bossanova, latino si nu jazz, intr-o interpretare retro alerta si distincta. Format in 2006 in Germania de catre producatorul, compozitorul si instrumentistul Martin Strathausen, proiectul este unul colectiv ce reuneste artisti din toate colturile lumii. Cu un album de debut ce a inregistrat vanzari record in Europa, Statele Unite si Asia si patru materiale discografice la activ, Tape Five a fost mentionat in peste 750 de compilatii, in timp ce numeroase piese ale trupei au fost folosite in clipuri publicitare din toata lumea, in special in Japonia unde proiectul se bucura de un succes impresionant.

Chic, precum un film alb-negru clasic si color, ca un block buster autentic, stilul Tape Five se poate defini ca un dans electro-swing in mijlocul unei conversatii de Oscar pe ritmuri de clarinet, trompeta si saxofon inspirate de stralucirea anilor ’20. Muzicienii Tape Five sunt originari din Anglia, California, Siberia, Italia, Franta, Brazilia, Africa de Sud si ... Romania, o parte din componentii trupei remarcandu-se de-a lungul carierei si prin colaborari cu artisti consacrati precum Barry White, Lionel Ritchie, Brecker Brothers, Django Reinhardt jr., Marty Pellow, Nils Landgren, The Flying Pickets, US3, Karl Frierson si multi altii.

Tape Five - "Bad Boy Good Man"

Bilete la WonderDay cu Tape Five, Noora Noor și Asaf Avidan:

Biletele spre lumea WonderDay sunt disponibile la următoarele categorii de preț:

  • Regular: 129 lei în perioada 6 aprilie – 6 mai, 139 lei în perioada 7 mai – 7 iunie și 149 lei în perioada 8 iunie – 28 iunie;
  • On Show Day: 160 lei în ziua evenimentului si la intrare, în limita biletelor disponibile.

Organizat și povestit de Amphitrion, WonderDay este o premieră pentru România, o poveste, o experiență, un vis feeric transformat în realitatea unui eveniment construit pentru fiecare dintre noi. Alături de Tape Five, Asaf Avidan și Noora Noor, în cadrul WonderDay vor sosi artiști în premieră în România, producții artistice originale, toate acestea fiind plasate într-un spațiu autentic de poveste presarat cu decoruri nemaiîntâlnite, instalații luminoase spectaculoase și elemente fantastice ce vor prinde viață timp de o zi. Publicul va avea ocazia să trăiască o experientă unică ce va cuprinde întregul domeniu, dar și pe fiecare spectator în parte, într-un tărâm fabulos, al poveștii și al magiei, într-un melanj al artelor frumoase și al aventurilor multisenzoriale.

Trending