Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Carlos Santana a lansat "Iron Lion Zion" ft. Ziggy Marley - AUDIO

Carlos Santana, în vârstă de 66 de ani, va lansa pe 6 mai 2014 noul album, intitulat "Corazon". Este primul disc din cariera artistului cântat integral în limba spaniolă iar fanii muzicii latino au motive de bucurie deoarece Santana îi are ca invitați pe Gloria Estefan, Pitbull, Juanes, Miguel (fiul chitaristului), Ziggy Marley, Lila Downs, Los Fabulosos Cadillacs, Diego Torres și Romeo Santos.

Publicat

pe

Carlos Santana

Al doilea single, după apariția piesei "La Flaca", este "Iron Lion Zion" și îl are ca invitat pe Ziggy Marley fiul regretatului Bob Marley. "Corazon" este produs de Lester Mendez, care a mai lucrat de-a lungul carierei cu Shakira, Enrique Iglesias, Nelly Furtado, Jessica Simpson, Josh Groban, Dido sau Ricky Martin.

Discul este un melanj de influențe rock, hip-hop, salsa, reggae și bachata iar primele piese au fost ascultate live cu ocazia concertului din 14 decembrie 2013 pe care Carlos Santana l-a susținut la Vincente Fernandez Arena în Guadalajara, Mexic. Mulți dintre artiștii prezenți pe album au cântat alături de Santana iar evenimentul a fost filmat pentru a fi lansat pe DVD la sfârșitul anulu.

Născut pe 20 iulie 1947 în Autlan de Navarro, Mexic, Carlos Santana este considerat unul din cei mai buni chitarişti ai tuturor timpurilor. Cu o carieră de peste 40 de ani, Carlos Santana a vândut peste 90 de milioane de albume și a câștigat 10 premii Grammy din care din care opt i-au fost decernate pentru albumul "Supernatural" din 1999. În luna august 1998 Carlos Santana a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru ca un an mai târziu acesta să primească premiul pentru întreaga carieră și contribuţia adusă promovrăii muzicii latine la nivel internaţional.

Santana - "Iron Lion Zion" ft. Ziggy Marley

Comentează

Trending