Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Asaf Avidan, distins cu 5 nominalizări la World Music Awards

Asaf Avidan, artistul care prin stilul unic și inflexiunile vocale a cucerit industria muzicală, a fost distins cu 5 nominalizări la World Music Awards, gală care celebrează valorile muzicii internaționale. Solistul va sosi în premieră vara aceasta în România pentru a susține un concert acustic în cadrul WonderDay. Evenimentul se va desfășura pe data de 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogoșoaia.

Publicat

pe

Asaf Avidan
Asaf Avidan │ FOTO: Dudi Hasson

Interpret al unor hituri aclamate la nivel internațional, Asaf Avidan este în acest an nominalizat la World Music Awards alături de artiști precum André Rieu, David Bowie, John Legend, Paul McCartney, Robbie Williams sau Sting la categoriile: „Cel Mai Bun Artist”, „Cel Mai Bun Concert Live”, „Cel Mai Bun Entertainer”, „Cea Mai Buna Piesa (varianta Remix)” si „Cel Mai Bun Videoclip (varianta Remix)”.

Câștigătorii World Music Awards  vor fi anunțați pe data de 25 mai în cadrul unei ceremonii fastuoase ce va avea loc la Monaco. Cu o tradiție de peste 25 de ani, premiile  World Music onorează cei mai valoroși artiști ai fiecărui continent și cele mai bine vândute albume ale anului. Premiile sunt acordate pe baza numărului de materiale vândute la nivel internațional și prin votul publicului la fiecare categorie. Trofeele oferite în cadrul ceremoniei înfățișeaza Artistul și Lumea și sunt produse de aceeași firmă care realizează statuetele pentru Oscar.

Asaf Avidan - "One day / Reckoning Song" (Wankelmut Remix)

Organizat și povestit de Amphitrion, WonderDay este o premieră pentru România, o poveste, o experiență, un vis feeric transformat în realitatea unui eveniment construit pentru fiecare dintre noi. Alături de Asaf Avidan și Noora Noor, în cadrul evenimentului vor sosi artiști în premieră în România, producții artistice originale, toate acestea fiind plasate într-un spațiu autentic de poveste. Publicul bucureștean și nu numai va avea ocazia să traiască o experiență unică ce va cuprinde întreg domeniul Mogoșoaia, dar și pe fiecare spectator în parte. Spectatorii vor fi purtați pe un tărâm fabulos, al poveștii și al magiei, într-un melanj al artelor frumoase și al aventurilor multi-senzoriale.

Biletele spre lumea WonderDay sunt disponibile la următoarele categorii de preț:

  • Regular: 129 lei în perioada 6 aprilie – 6 mai, 139 lei în perioada 7 mai – 7 iunie și 149 lei în perioada 8 iunie – 28 iunie;
  • On Show Day: 160 lei în ziua evenimentului si la intrare, în limita biletelor disponibile

Mai multe confirmări și noutăți din cadrul programului evenimentului urmează a fi anunțate în perioada următoare.

Comentează

Concerte & turnee

Asaf Avidan este cap de afiș la Rocanotherworld 2024; află ce artiști mai urcă pe scenă

Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld va avea loc în perioada 20-23 iunie 2024 la Iași, și va reuni pe scenă un lineup internațional de excepție. Abonamentele sunt deja disponibile online. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Concert Asaf Avidan la Full Moon Live Arenele Romane pe 16 septembrie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Rocanotherworld 2024 este organizat sub semnul echilibrului, îmbinând armonios energia interpretărilor live cu varietatea și dinamica evenimentelor conexe dăruite unui public ghidat de cele trei valori definitorii ale festivalului: #becurious, #bedifferent și #beforothers.

Rocanotherworld este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni și idei, care a luat naștere la Iași în 2016, in memoriam Ioan Dan Niculescu, fiind organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Acesta reprezintă o călătorie colectivă, o stare de spirit, o celebrare a vieții prin (re)conectarea la valori, o efervescență culturală și o conturare a felului de-a fi - curios, diferit și pentru ceilalți.

Primii artiști confirmați la Rocanotherworld 2024

Asaf Avidan, om la lună, Robin and The Backstabbers, K not K și Dora Gaitanovici sunt primii artiști care își anunță prezența în fața publicului festivalier.

Orientat spre o carieră solo de mai bine de un deceniu, Asaf Avidan a fascinat publicul din întreaga lume printr-o abordare muzicală autentică, versuri emoționante și un timbru vocal emblematic. De-a lungul timpului, Avidan s-a aventurat în turnee mondiale extinse, continuând să scoată un număr impresionant de bijuterii muzicale. Într-un cadru solo intim, sub umbrela Ichnology Solo Tour, artistul poartă poveștile de pe cel mai recent album, "Anagnorisis", vechile sale hituri și talentul său multi-instrumental și va aduce pe scena festivalului ieșean un show fermecător.

Călătoria muzicală inițiată sub numele om la lună ne întoarce în primăvara anului 2018 spre proiectul de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite de Doru. În toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band, cu apariții live tot mai dese. La patru ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ / indie rock din România, cu numeroase concerte sold out și o comunitate de fani devotați în continuă expansiune. Așa cum se autodefinesc "Om la lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, singurătate, bucurie, tristețe și regăsire" care continuă să seducă și să cucerească publicul din toată țara.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice. "Vladivostok", mult-așteptatul epilog al trilogiei "Bacovia Overdrive" a fost lansat în noiembrie 2019 printr-un concert la Arenele Romane din București și a fost precedat de trei cântece: "Vladivostok 2" - cu un videoclip realizat de Barna Nemethi, "Tarantella (O casă, cândva)" - cu un videoclip gândit de Horia Cojan și "M E C A N I C Ă F I N Ă".

Unul dintre cele mai interesante exporturi muzicale din Europa de Est, duo-ul K not K (cunoscut inițial sub numele de Karpov not Kasparov) face muzică electronică optimistă inspirată de jocul de șah. În ultimii 8 ani, trupa a cântat în 38 din 44 de țări europene pe scene de club sau culturale, muzee, galerii de artă, dar și pentru festivaluri importante, împărțind scena cu nume sonore precum GusGus, Underworld, AltinGun, Poni Hoax și altele. K not K are în discografie LP-ul "Soundtrack for a Game of Chess", "The Vocal Edits", EP-ul "Memory". După un turneu european și național, duo-ul pregătește lansarea unui nou material discografic imprimat cu arome orientale.

Proiectul Dora Gaitanovici este un produs muzical original și îndrăzneț. Sound-ul lor îmbină elemente alternative, progressive și modern rock, cu ușoare influențe folclorice. Publicul i-a remarcat la Vocea României și la Eurovision, iar piesa "Ana" a stat 3 săptămâni pe locul 1 în Top 50 Viral Romania pe Spotify, lucru care le-a oferit o invitație specială pe main stage la Electric Castle. Pasiunea pentru muzică și forța interpretărilor i-au plasat pe tinerii artiști printre favoriții publicului iubitor de reprezentații live.

Prețuri și info bilete Rocanotherworld 2024

  • Abonamentele au fost puse în vânzare online, la prețuri cuprinse între 160 lei (+comision) și 320 lei (+comision).
  • Studenții beneficiază de abonamente la un preț redus, iar copiii cu vârstele sub 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult posesor de bilet.
  • Persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit, în baza completării formularului online.
Citește în continuare

Trending