Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Awolnation și Seether concertează în România la Blaj aLive 2014

Pe Câmpia Libertății, în zilele de 7 şi 8 iunie 2014, va avea loc o mare adunare a îndrăgostiților de muzică, libertate și festivaluri. Blajul, "mica Romă a Transilvaniei", devine centrul atenției generale și prinde viață la Blaj aLive: două zile de concerte și activități recreative organizate pentru a încânta peste 10.000 de participanți cu suflet tânăr. Awolnation și Seether, invitații speciali din acest an, aterizează pentru prima dată în România direct pe Câmpia Libertății.

Publicat

pe

Awolnation
Awolnation

După mai bine de o decadă de activitate şi cinci albume lansate, Seether a demonstrat că este una dintre cele mai consistente, versatile, ambiţioase şi de succes trupe de post grunge şi rock alternativ din lume. Cu milioane de albume vândute în întreaga lume, premiați cu discuri de aur și platină și cu un total de 11 melodii ce s-au clasat pe locul 1 în topurile mondiale, Seether este headlinerul de sâmbătă pe scena Blaj aLive.

Duminică, pe 8 iunie, Blaj aLive prezintă Awolnation, proiectul care a luat pe sus industria muzicală când şi-a făcut apariţia în anul 2009. Formaţia abordează ca gen muzical rock-ul electronic, alternativ şi indie, depăşind 150 de milioane de vizualizări pe Youtube pentru cel mai de succes single al lor, Sail.

Awolnation - "Sail"

Zdob şi Zdub, Vunk, Paraziţii, Viţa de Vie, Alternosfera, Grimus, Robin and the Backstabbers, Gasolines și Blackstar vor colora spectrul acustic al programului de festival. Mai mulți artiști vor fi anunțați în următoarea perioadă.

Blaj aLive oferă trei scene diverse din punct de vedere muzical, terase, baruri și multe specialități culinare, zone sportive și recreative, spații pentru ateliere și socializare, toate amenajate în același loc în care, acum peste 150 de ani, 40.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională de la Blaj.

Transport și bilete la Blaj aLive 2014

Modalitățile cele mai bune de transport către zona de festival sunt cu trenul sau mașina personală, organizatorii oferind un spațiu generos de parcare, precum și posibilitatea optimă de cazare în campingul amenajat pe o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați.

Prețul unui abonament simplu, valabil pentru cele 2 zile de festival, va fi de 30 de lei, iar prețul unui pachet ce include camping și parcare va fi de 50 de lei, în limita a 1.000 de unități. Biletele sunt disponibile atât în rețelele MyTicket și Eventim, cât și pe platforma shop.artmania.ro.

Blaj aLive este un proiect inițiat de către Bosch-Rexroth, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, proiect dezvoltat de ARTmania Events.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri sâmbătă, 7 iunie 2014

Blaj aLive 2014

Loc
Câmpia Libertății
Comentează

Trending