Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Goran Bregovic și Florin Salam, concert în premieră la Sala Palatului

Legenda Balcanilor, Goran Bregovic, revine în România împreună cu “Wedding and Funeral Band” pentru a dezlănțui energiile într-un show grandios, care va avea loc pe 6 martie la Sala Palatului. Spectacolul “Champagne for Gypsies”, care poarta numele celui mai recent album Bregovic, va fi o premieră: icon-ul Balcanilor, Goran Bregovic și Florin Salam, împreună, pe aceeași scenă.

Publicat

pe

Goran Bregovic
Goran Bregovic │ FOTO: bregovic.canto.hr

Deși ideea acestui concert i-ar putea surprinde pe unii, asocierea lui Goran Bregovic cu Florin Salam nu este întâmplătoare. Albumul "Champagne for Gypsies" a adus în atenția publicului colaborări inedite ale lui Goran Bregovic atât cu Florin Salam, cât și cu Gipsy Kings sau Gogol Bordello. Alegerile lui Bregovic s-au dovedit inspirate, discul fiind primit cu entuziasm pe plan internațional.

Colaborarile lui Florin Salam cu celebritățile muzicale au început pe plan național. Astfel, în 2008, Salam a cântat împreună cu Paula Seling și Orchestra Simfonică București în cadrul unui moment simbolic, care s-a dorit o reconciliere între manele și muzica pop. Florin Salam s-a facut remarcat prin stilul său, cunoscut în lumea muzicală drept "nebunia lui Salam".

Goran Bregovic este un artist și un compozitor care a schimbat radical cultura pop europeană. Bregovic îmbină cu desăvârșire energia muzicii țigănești, muzica de cor balcanică și rock-ul. Muzica lui Bregovic este o încrucișare de exuberanță, fericire și tristețe, care încălzește inimile, fiind compusă și cântată pentru cele mai importante momente din viața oamenilor.

Bregovic cântă împreună cu "Wedding and Funeral Band", orchestra compusă din suflători țigani, voci tradiționale bulgărești, chitară electrică, percuție tradițională și cor bisericesc. "Orchestra de nunți și înmormântări" este recunoscută la nivel mondial pentru unicitatea cu care îmbină culturile din estul Europei. În timpul show-urilor sale live, publicul este încercat de o pornire irezistibilă de a dansa, de parcă ar fi la o nuntă. Asa cum și Bregovic spune adesea în concerte, "orchestra este de închiriat pentru nunți, dar și pentru înmormântări, deși costă mai mult pentru înmormântări, așa că... ar fi mai bine să nu muriți!"

Goran Bregovic a fost primit cu ovații la nivel internațional, publicul fiind de fiecare dată cuprins de extazul muzicii sale. "Champagne for Gypsies" – un show frenetic, trei ore de exuberanță și pasiune balcanică. Joi, 6 martie, ora 19.30, la Sala Palatului.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 6 martie 2014

Goran Bregovic și Florin Salam

Loc
Sala Palatului

Trending