Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Mary J. Blige - "My Favorite Things", videoclip în spiritul Crăciunului

Mary J Blige își întâmpină fanii în această iarnă cu primul său album cu piese de Crăciun, "A Mary Christmas". Primul single promovat de pe acest disc este "My Favorite Things". Melodia este pusă în valoare de un videoclip tematic, cu fundal alb și globuri roșii.

Publicat

pe

Mary J. Blige - "My Favourite Things" (secvență videoclip)
Mary J. Blige - "My Favourite Things" (secvență videoclip)

După zece albume cu piese originale, Mary J. Blige intră în spiritul Crăciunului cu primul său material discografic sezonier. Întitulat "A Mary Christmas", discul include 12 piese, printre care se regăsesc reinterpretări ale unor piese de Crăciun clasuce, precum "Little Drummer Boy", "Do You Hear What I Hear?" și "Have Yourself a Merry Little Christmas". Pentru acest material artista R&B a lucrat cu producătorul canadian David Foster, care a colaborat de-a lungul carierei sale cu greii industriei: The Bee Gees, Andrea Bocelli, Toni Braxton, Mariah Carey, Cher, Neil Diamond, Céline Dion, Gloria Estefan, Whitney Houston, Michael Jackson, Prince, Kenny Rogers, Seal, Rod Stewart, Barbra Streisand și Donna Summer.

Albumul, ce include colaborări cu Jessie J, Jennifer Lopez, Marc Anthony și Barbra Streisand, a fost lansat pe 15 octombrie, debutând pe poziția 23 în US Billboard 200 cu vânzări de 12 mii de copii în prima săptămână. Conform review-ului realizat de Allmusic, discul "A Mary Christmas" nu poate fi comparat cu albumul de Crăciun lansat de Mariah Carey, însă tentativa este apreciată, albumul primind 3 din 5 stele.

Tracklist "A Mary Christmas" - Mary J. Blige

  1. "Little Drummer Boy"
  2. "Have Yourself a Merry Little Christmas"
  3. "My Favorite Things"
  4. "This Christmas"
  5. "The Christmas Song (Chestnuts Roasting on an Open Fire)"
  6. "Rudolph, The Red-Nosed Reindeer"
  7. "When You Wish Upon a Star" (featuring Barbra Streisand and Chris Botti)
  8. "Mary, Did You Know"
  9. "Do You Hear What I Hear?" (featuring Jessie J)
  10. "Petit Papa Noel"
  11. "The First Noel" (featuring The Clark Sisters)
  12. "Noche De Paz (Silent Night)" (featuring Marc Anthony)

Primul single extras de pe acest album de sărbători este "My Favorite Things". Piesa beneficiază de un videoclip simplu, ce introduce privitorul în atmosfera de Crăciun.

Mary J. Blige - "My Favorite Things"

Premii muzicale

Cher, Ozzy Osbourne, Foreigner vor fi introduși în Rock & Roll Hall of Fame 2024

Celebrul panteon muzical își mărește componența cu o nouă serie de artiști. Ozzy Osbourne, Dave Matthews Band, Cher, A Tribe Called Quest, Mary J. Blige, Peter Frampton, Foreigner și Kool & The Gang vor fi introduși în Rock & Roll Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în Cleveland pe 19 octombrie.

Publicat

pe

Cher / Ozzy Osbourne
Cher / Ozzy Osbourne │ FOTO: capturi YouTube

În plus, Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală".

Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Candidații au fost desemnați de o comisie internațională de vot formată din peste 1.000 de artiști, istorici și membri ai industriei muzicale. Pentru a fi eligibil, prima înregistrare comercială a unui nominalizat trebuie să fi fost lansată cu cel puțin 25 de ani în urmă.

Ozzy Osbourne a fost introdus anterior în Rock & Roll Hall of Fame ca membru Black Sabbath (2006). Anul trecut, soția și managerul său, Sharon Osbourne, a muștruluit Hall of Fame pentru că nu l-a introdus pe Ozzy ca artist solo. A durat ceva timp și pentru Cher, artista devenind eligibilă încă din 1991.

Ceremonia de introducere în Rock & Roll Hall of Fame 2024 va avea loc la Rocket Mortgage Fieldhouse din Cleveland, Ohio, sâmbătă, 19 octombrie, și va fi transmisă în direct pe Disney+. Va fi disponibilă și pe Hulu după premieră și va primi o transmisiune specială difuzată pe ABC.

Citește în continuare

Trending